“Nu adopt o pozitie de salvator”

Adina Tita este psiholog clinician specialist si lucreaza in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. In acest interviu, Adina Tita ne-a vorbit despre rolul psihologului in cadrul structurilor de asistenta de stat, dar si despre rezultatele obtinute in cadrul unui program pentru parinti intitulat “Mini-Scoala pentru Mamici si Tatici”.

 

ImageReporter: Spuneti-ne cateva cuvinte despre activitatea dumneavoastra de pana acum.

Adina Tita: Am terminat facultatea in 2002, m-am format, incepand cu 2003, in analiza tranzactionala si sunt acreditata de Colegiul Psihologilor ca psiholog clinician specialist si psihoterapeut cu practica sub supervizare.

Am inceput sa lucrez in 2002 intr-un proiect de cercetare: Bucharest Early Intervention Program. Acolo am intrat in contact cu teoria atasamentului, concepte si modalitati de interventie in relatia parinte-copil si acesta este interesul meu principal: de a interveni si de a facilita o buna relatie parinte-copil.

In prezent lucrez la Directia Generala de Asistenta Socialal si Protectia Copilului (DGASPC) din Bucuresti, sector 1, Serviciul Prevenirea Separarii Copilului de Familie. Pana in urma cu citeva luni am lucrat in cadrul Asociatiei CREATIV, unde am conceput si organizat un program pentru parintii cu copii prescolari care se cheama “Mini-Scoala pentru Mamici si Tatici”. Acesta dureaza 9 intalniri, dar practic nu e chiar un curs pentru ca nu se desfasoara ca un monolog in care sa le povestesc parintilor ce trebuie sa faca, ci descoperim impreuna ce fac ei bine in relatia cu copiii lor si ce ar putea sa schimbe. Sigur, pornind de la niste elemente de teorie, informatii despre ce inseamna dezvoltarea copilului, despre ce nevoi are copilul, despre cum ajung copiii sa le transmita parintilor semnale gresite in legatura cu ce au nevoie si ce exprima si cum pot parintii sa regaseasca o cale de comunicare a iubirii lor neconditionate catre copii lor. 

Care au fost criteriile pentru alegerea profesiei de psiholog?

Nu cred ca au fost niste criterii pe care le-am avut deja stabilite, mai degraba a fost vorba de drumul meu in viata, de modul in care m-am dezvoltat eu in primul rand. Apoi, e vorba despre oamenii cu care m-am intalnit si care m-au ajutat sa ma definesc mai bine, in raport cu ceea ce imi doresc. In ce priveste orientarea catre lucrul cu parintii si interesul pentru relatia parinte-copil cred ca are legatura cu dorinta mea de a facilita o interventie si o recuperare cat mai rapida in viata copilului. O parte din dorinta asta este legata de viata mea si de ceea ce am trait in propria relatie cu familia mea.

La ce proiecte lucrati acum? Ati continuat si cu “Scoala pentru parinti”?

Da, in prezent, continui si vreau sa continui proiectul acesta si ma intereseaza chiar sa maresc grupul tinta, pentru ca pana acum am lucrat doar cu parinti care aveau copii prescolari, si scolari mici. Mi-ar placea sa fac grupurile de intalnire si cu parinti care au copii bebelusi sau adolescenti. Am initiat un curs pentru viitorii parinti, care inca nu s-a concretizat, impreuna cu Lavinia Nanu – presedinta Asociatiei de Educatie Prenatala si imi doresc sa merg si in directia asta.

Un alt proiect in care sunt implicata, la serviciu, este programul “Impreuna pentru Viitorul Tau”. E un program care se deruleaza in scoli, pentru elevii claselor V-VIII. Impreuna cu ei au loc o serie de discutii informative pe niste teme importante in care e vorba despre familie, despre relationarea cu parintii, colegii, profesorii, dar in care discutam si despre abuz si neglijare si care sunt consecintele asupra dezvoltarii copilului si ce pot ei sa faca in cazul in care trec prin asta.

Ce schimbari sau evolutii apar in urma unor astfel de proiecte?

In cazul cursului pentru parinti au fost schimbari, in primul rand, in relatia parintilor cu ei insisi. Informatiile primite, discutiile, faptul ca au participat cu istoria personala si au reflectat la niste intrebari atat desptre relatia lor cu copiii cat si despre ei insisi i-au facut constienti de anumite aspecte ale propriei lor istorii familiale, de legatura intre cum se comporta ei acum cu copiii raportat la propria lor copilarie si la propri lor parinti. Asta a insemnat o schimbare in relatia cu copilul in primul rand, dar si o schimbare pe care au relatat-o in legatura cu alte relatii din viata lor sau in legatura cu ei insisi. Pentru mine asta a fost foarte important.

In ce masura credeti ca o sa fie o schimbare de durata?

Mi-am pus intrebarea asta si cred ca e foarte importanta. Cursul, dupa cum am zis anterior, nu e propriu-zis un curs, contine o parte informationala, o parte de consiliere si o parte de suport. Este foarte important ca acesti parinti sa fie consiliati ulterior, pentru ca cele 9 sedinte nu sunt suficiente pentru niste schimbari permanente, niste schimbari majore permanente. Le-am spus parintilor ca acest curs are o latura terapeutica dar nu inlocuieste terapia personala si ca au posibilitatea sa continue in alta formula, o formula de terapie de grup, de exemplu. De foarte multe ori ajung la suprafata anumite lucruri personale care au nevoie de o abordare terapeutica.

Care este rolul dumneavoastra in cadrul DGASPC?

Rolul meu este de psiholog, consiliez familiile care vin aici si care, de foarte multe ori, sunt cazuri sociale, au probleme. Prioritatea lor este rezolvarea unor probleme sociale si economice destul de acute, uneori cronice. Rolul meu este de a ii informa ca au si optiunea de a primi un ajutor psihologic pentru ca multi nu stiu ca pot cere si asa ceva. Problema este ca foarte multi nu vin sau nu sunt motivati sa faca lucrul asta, pentru ca au alte probleme de care trebuie sa se ocupe sau pentru ca nu stiu ce beneficii ar putea avea pe termen lung.

Am continuat aici, la DGASPC, programul de educatie parentala. Avem o sala, un loc in care parintii pot veni sa stea de vorba cu mine sau colegii mei. Lucrul asta nu se intampla foarte des, din pacate. Pana acum i-am spus educatie parentala, dar cred ca e mai degraba vorba de o consiliere parentala, iar in unele cazuri e nevoie de o educare – multi dintre parinti nu stiu cum sa fie parinti si nu stiu cum sa fie adulti in primul rand.

Din pacate, exista familii care deja au decis sa-si abandoneze copii si au fost sfatuiti sa-si lase copiii temporar intr-o institutie pana cand or sa-si rezolve problemele. Au fost si cazuri in care parintii divorteaza si au un conflict major nerezolvat si asta are un impact negativ major asupra copilului.

Ce tehnici folositi?

Nu sunt o adepta in a folosi niste tehnici anume. Folosesc mai ales un cadru furnizat de analiza tranzactionala care pe mine m-a ajutat sa comunic intr-un mod clar cu clientul meu, sa aflu ce asteptari are de la mine si sa ii comunic la randul meu ce anume pot sa-i ofer. Vorbind un pic despre cadru, nu-mi asum rolul de expert ci il ajut pe parinte sa devina el expert in ceea ce priveste copilul. Asta inseamna ca nu adopt o pozitie de superioritate, ci o pozitie de om care vrea sa inteleaga si sa ajute atunci cand i se solicita. Nu adopt o pozitie de salvator, ma feresc sa ajut atunci cand nu mi se solicita lucrul asta. Lucrez foarte mult la posibilitatea de recuperare a clientului pornind de la baza de siguranta pe care o ofera relatia terapeut-client si atunci ma preocupa mai mult construirea unei relatii cu clientul decat folosirea unor anumite tehnici.

Care credeti ca sunt problemele sistemului de asistenta sociala din Romania?

Sunt foarte multe. Din punctul meu de vedere persoanelor care sunt beneficiare ale acestuia nu li se acorda dreptul de a sta pe propriile picioare. Sunt foarte multi lucratori sociali care ”salveaza” si care fac foarte multe lucruri pentru persoana care vine sa solicite ajutor, uneori mai multe decat face chiar persoana respectiva. Exista o cultura de a ajuta fara ca beneficiarul sa ceara concret sau sa-si asume responsabilitatea care-i revine si asta duce la multe frustrari acumulate de cei care lucreaza in sistem.

Sistemul de asistenta sociala se concentreaza foarte mult pe a da lucruri materiale si foarte putin pe a oferi ajutor psihologic; cred ca aici ar trebui sa fie baza. Intai sa realizezi o consiliere psihologica, sa vezi ce resurse are persoana, apoi sa le activezi si in final sa-i sustii independenta. Foarte multe persoane sunt dependente de acest sistem, pentru ca sistemul ofera multe lucruri de care au nevoie, dar nu se axeaza pe construirea unor abilitati personale care sa le ajute sa faca fata singuri vietii in continuare, de aceea beneficiarii se intorc si apeleaza daca nu la sistemul de stat, atunci la alte organisme care ofera suport social.

Cum credeti ca este valorizat rolul psihologului in acest sistem?

Cred ca a inceput sa fie mai bine valorizat. Cred ca nu am o imagine completa asupra a ce se intampla in alte sisteme de protectie sociala, dar stiu ca eu ma simt valorizata in acest serviciu chiar daca la o prima impresie noi muncim mult mai putin decat asistentii sociali. Mult mai putin in sensul de construire a acelor dosare si in partea birocratica a muncii noastre. Eu sunt optimista si vad psihologul functionand in viitor mai degraba intr-un cadru exterior acestui sistem si oferind servicii independente celor care beneficiaza de suport social. Mi se pare o functionare mai buna pentru rolul psihologului.

Cum lucrati in echipa cu oameni de diferite specializari?

Experienta mea in colaborarea cu asistentii sociali este foarte buna. Am mai lucrat si in alte echipe multidisciplinare. Din pacate, echipa nu e asa de diversificata cum mi-as dori, spre exemplu lipseste un psihiatru. Sunt foarte multe cazuri, mai ales in ultimul timp, care au nevoie de un consult psihiatric si partea asta lipseste. Din punctul meu de vedere sunt necesare mai multe roluri diferite, problema este ca uneori se confunda aceste roluri. Psihologului i se dau si atributii de asistent social. Asistentul social preia partea de consiliere psihologica, in cadrul consilierii sociale si uneori renunta sa-l mai trimita pe beneficiar la psiholog pentru ca spune ca acopera el partea asta. Confuzia asta de roluri nu este benefica pentru cel asistat pentru ca atata timp cat noua nu ne este clar sau nu ni se dau roluri separate nici lor nu le va fi clar.

Ce calitati trebuie sa aibe un psiholog care lucreaza in acest sector?

E important atat pentru psiholog cat si pentru asistentii sociali sa aibe o buna auto-cunoastere si o capacitate de autoreflexie foarte buna si asta se poate indeplini in cadrul unor ore de dezoltare personala. E foarte important ca atunci cand ai de a face cu orice fel de client sa stii care e partea ta si care e partea clientului si sa poti sa intelegi care e partea de (contra)transfer. In cadrul orelor de terapie personala poti sa afli lucrurile acestea.

E nevoie si de supervizare pe care eu o consider esentiala in munca oricarui psiholog. E nevoie de implicare si disponibilitatea de a fi cu persoanele care trec prin situatii foarte grave, prin care noi poate nu o sa trecem niciodata. Disponibilitatea de a lucra cu persoane pe care nu le aprobi in comportamentul lor. Lucram cu persoane care abuzeaza copii sau persoane care si-au abandonat copii si ei au nevoie de persoane care sa nu fie furioase pe ei si pe comportamentul lor, sa nu-i judece. Deci e foarte important sa nu-i judecam pe clientii nostri si uneori lucrul asta e greu. E nevoie de o formare serioasa, de o stapanire a unor tehnici, dar mai ales a unui cadru terapeutic, pentru ca atunci cind cadrul e clar pentru terapeut, e usor sa il gestioneze si sa aplice niste tehnici, care conteaza mai putin decat cadrul in sine, cadrul fiind dat de formare si de terapia personala.

Care este profilul clientului care vine pentru consiliere psihologica?

Nu cred ca e un profil anume. Eu in momentul asta vad mai mult familii cu copii de varsta prescolara si adolescenti. Parintii care au copii mai mici sunt mai deschisi sa vina la psiholog. In Romania se vine la psiholog intr-un moment de criza, de exemplu cind copilul are niste probleme care il incapaciteaza profund, niste tulburari de comportament, de alimentatie. Realmente niste lucruri pe care parintele nu le mai poate controla acasa sau vorbind cu educatoarea sau diriginta. Poate ca un pas important ar fi sa mearga la psiholog ceva mai devreme de aparitia acestor lucruri. Cred ca parintilor le lipseste informatia specifica despre anumite probleme cum ar fi agresivitatea sau ce inseamna o relatie sanatoasa de atasament, informatii care i-ar ajuta sa inteleaga unde se situeaza: “eu ar trebui sa ma ingrijorez acum?”, “eu ar trebui sa fac ceva?”.

Ce parere aveti despre Colegiul Psihologilor din Romania?

Nu comentez formarea acestei institutii, si nici persoanele care o conduc. Cred ca e nevoie de un sistem care sa controleze acreditarea psihologilor si a psihoterapeutilor. Nu stiu in ce masura se realizeaza acest control. Uneori e important ca pe langa numarul de ore de formare sa ai si acea terapie personala si sunt multi terapeuti care nu au fost suficient ei insisi clienti in terapie si cred ca lucrul asta poate avea impact negativ asupra terapiei pe care o practica. Nu stiu in ce masura conteaza asta la acreditare. Procesul in sine de acreditare decurge destul de rapid atata timp cat indeplinesti criteriile.

In incheiere, va rugam sa recomandati cititorilor nostri o carte care v-a impresionat.

Cele cinci limbaje de iubire ale copiiilor ” , este o carte care imi place foarte mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pentru a putea trimite comentariul, va rugam sa completati operatia matematica de mai jos (filtru de spam). *