“Psihanaliza este un drum catre cunoasterea de sine”

Corneliu Irimia este doctor in psihologie al Universitatii Paris 7. A urmat mai multe formari in psihoterapia psihanalitica. Este psihoterapeut si membru al Societatii Romane de Psihanaliza, al Societatii Internationale de Psihanaliza si presedinte al Asociatiei de Consiliere Psihologica din Bucuresti. In acest interviu, Corneliu Irimia ne-a vorbit despre specificul terapiei psihanalitice si despre provocarile meseriei de psihoterapeut.

Prezentati-ne pe scurt ce formari ati urmat.

Am terminat, in 1994, psihologia la Universitatea Bucuresti. In 1996, am terminat un master de psihanaliza la Universitatea Paris 7, iar in 2000 un doctorat in psihopatologie psihanalitica la Universitatea Paris 7. In paralel, am facut o formare in psihanaliza adultului, din 1994 pana in 2000. Intre timp, am devenit membru al Asociatiei Internationale de Psihanaliza si, din 2000 pana in 2004, am facut o formare de lunga durata in psihoterapia cuplului si adolescentului.

Prin intermediul conferintelor si formarilor organizate de asociatiile profesionale la care sunt invitati si terapeuti straini, dar si prin cartile publicate de cateva edituri, terapeutii romani au reusit sa ia contact cu modul in care este practicata psihoterapia in Occident. Exista diferente semnificative intre modul in care se practica terapia la Bucuresti sau la Cluj si la Paris?

Nu pot sa vorbesc decat despre psihoterapia psihanalitica pe care o cunosc si la care am participat cu schimburi de experienta. Exista o diferenta intre tarile in care se practica psihanaliza de 100 de ani si Romania unde se practica dupa revolutie, desi au fost cateva nume mari ale psihanalizei romanesti care au mai activat si inainte de ’89. In ce constau aceste diferente? In Occident este un mediu in care, spre exemplu, inca din anul intai de facultate, cel putin unde am fost eu, faci multe cursuri de psihanaliza. Pe cand la Universitatea Bucuresti, sau la universitatile particulare, exista un singur curs de psihanaliza. Exista diferente si ca pondere a psihoterapiei in cursurile la facultati. La noi se pune accentul pe psihologia academica, pe cercetari.

Iar in legatura cu practica propriu-zisa?

In mod evident, exista romani care au facut lucrari si au fost la congresele internationale de psihanaliza. Sunt diferente, dar nu enorme. Oricum, ca si numar, Societatea Romana de Psihanaliza e o societate medie fata de alte tari europene, ca numar de membri. Deci nu e o societate mica de psihanaliza.

In ultimii 10 ani numarul de absolventi ai facultatilor de psihologie a crescut constant. Avem suficienti formatori pentru toti cei care doresc sa devina terapeuti?

Sunt foarte multe facultati particulare, sunt foarte multe generatii de psihologi care termina, in Bucuresti cel putin. Si exista, de asemenea, foarte multe forme de psihoterapie, nu pot spune care e cererea exacta. Mi se pare ca, in prezent, cererea de formare in psihoterapie psihanalitica este mai mare decat posibilitatile actuale de formatori. Cred ca trebuie sa astepti cateva luni daca vrei sa iti incepi formarea si o terapie personala – care e obligatorie. Aici intervin si cerintele Colegiului Psihologilor care cere un anumit numar de ore. Deci cursurile se pot incepe, nu e o problema in sine, problema e cu partea de formare, pentru ca e nevoie de formatori acreditati si acceptati de Asociatia de Psihanaliza, si nu sunt foarte multi cu acest statut.

Dar nivelul pe care il au acestia?

Foarte multi dintre ei sunt formati in strainatate, in Statele Unite sau in Franta. Sunt foarte multi psihanalisti in Bucuresti. De fapt, majoritatea psihanalistilor se gaseste in Bucuresti, iar multi dintre ei sunt formati in Franta. Mai sunt si colegi care au plecat si au ramas in strainatate.

Dupa incheierea stadiului de practica si supervizare, care este urmatoarea etapa necesara?

Practic, cel care termina terapia personala si cursurile – iar asta dureaza minim 4 ani, conform si regulilor Colegiului, dar si normelor Societatii de Psihanaliza – poate sa devina psihoterapeut. Trebuie sa inceapa sa practice, trebuie sa aibe cateva cazuri supervizat fiind de o persoana autorizata. Si nu stiu daca am putea spune ca formarea in aceasta meserie se termina vreodata. E o cunoastere continua.

Putem sa spunem ca si clientii ii invata pe terapeuti?

Terapia personala presupune o formare care ma ajuta sa il cunosc pe pacient mai bine. Este preferabil ca intr-o terapie pe care o fac eu, ca si psihanalist cu pacientul, un procent sa fie mai mare din ce inteleg si din ce pot sa ii dau eu lui decat ce ma invata el. In viata invatam si de la pacienti, putem fi surprinsi totdeauna de lucruri noi. Totusi, trebuie sa incepem sa lucram atunci cand avem mai mult de dat decat de primit.

Care este tehnica dvs. preferata in psihanaliza?

Metoda asociatiilor libere. Nu sunt prea multe metode prin care sa ai acces la inconstientul unei persoane. Metoda este asociatia libera, interpretarea viselor, interpretarea actelor ratate. Acestea sunt metodele de a accede la inconstient. In timpul unei terapii, un pacient care vorbeste liber despre sine ne va zice toate lucrurile astea. Cata vreme va vorbi despre sine, ne va zice despre vise, va face asociatii libere, despre actele ratate.

Ce inseamna psihanaliza pentru dumneavoastra?

E un drum spre interior. Un drum pe parcursul caruia apar diferite obstacole care trebuie invinse pentru a merge mai departe. Si e un drum catre cunoasterea de sine. Unii renunta mai usor, altii au energie sa mearga mai departe. A accepta unele lucruri despre noi nu e intotdeauna foarte placut. Unora le face foarte mare placere, pentru altii nu e deloc placut. Terapeutul este insotitorul persoanei pe acest drum, dar nu face lucruri in locul lui, nu il ia in spate si nu il duce pana in varful muntelui, ci il ajuta sa treaca peste obstacolele interioare.

In SUA sunt editate lunar sute de carti scrise de terapeuti. In Romania apar mai putin carti si sunt, mai degraba, teoretice. Ce parere aveti despre acest lucru?

Cred ca practic, oamenii care pot scrie psihanaliza in Romania sunt si cei mai ocupati. Sunt ocupati cu formarile didactice. Acesta este unul dintre argumente, ca sunt multe solicitari de formare si ca nu mai au timp de reflexie ca sa scrie o carte. Poate sunt si alte cauze, dar nu le cunosc. E adevarat ca sunt doua-trei persoane care scriu regulat. Nu stiu care este exact explicatia, daca ne aflam intr-o perioada, in Romania, in care se pune accentul pe formare pentru ca nu exista specialisti.

Care sunt lucrarile publicate de dumneavoastra?

Din doctoratul pe care l-am sustinut in Franta am publicat o carte, un rezumat al lucrarii de doctorat si care a aparut in 2003 – se chema “Idealizare si Dragoste”. Teza mea de doctorat a fost despre idealizare. Am mai scris articole in revista “Psihanaliza”, care era publicata de Editura Trei. In prezent scriu, sunt si coordonator,  la “Jurnal de consiliere psihologica” de inspiratie psihodinamica. Si articole de psihanaliza au aparut in “Dilema”, demult, iar acum in revista „Psychologies”.

Ce parere aveti despre activitatea Colegiului Psihologilor?

Intr-o tara in care nu existau reguli foarte clare despre cine e psihoterapeut, cate ore sunt necesare pentru formare si cat dureaza aceasta, e un aspect pozitiv ca exista anumite reguli minime. Macar se stie sigur ca nu poti sa ajungi peste noapte psihoterapeut, psiholog sau consilier clinician, imediat ce termini facultatea. E un lucru pozitiv ca s-a fixat un numar minim de ore. Poate ca in anumite asociatii de formare, aceste ore sunt bine utilizate, pe cand in altele nu. Asta chiar nu-mi dau seama. Acest Colegiu l-as vedea si ca pe un loc de comunicare, nu doar ca pe un loc in care se atesteaza psihologii. M-as bucura sa fie si un spatiu de dezbatere al legilor. Un loc in care sa se poate discuta, o organizatie care sa apere drepturile psihologilor, nu doar sa stabileasca indatoririle acestora.

Presupun ca vreti mai multa implicare?

Eu m-am acreditat acum doi ani si de atunci nu am mai avut legatura cu Colegiul, cu activitatea acestuia.

Ce parere aveti despre posibilitatea de a fi acreditat de Colegiu si/sau de Federatia Romana de Psihoterapie?

Problema asta trebuie rezolvata de cele doua entitati. Asa creaza confuzie in randul candidatilor. Nu mi se pare corect fata de ei sa nu stie foarte clar unde sunt cu adevarat acreditati, de care hartii au nevoie. Cred ca cele doua institutii ar trebui sa se aseze la masa de discutii si sa clarifice. Cred ca aici e o mare dificultate, deoarece Colegiul Psihologilor acrediteaza si psihologi si asistenti sociali si pe cei care vor sa se faca psihoterapeuti. Si ii pune in dificultate. Spre exemplu Colegiul Psihologilor acrediteaza medici, care au si ei Colegiul Medicilor.

Ce ati dori sa gasiti pe un site adresat psihologilor?

As fi interesat sa stiu ce fac colegii din tara si din Bucuresti. Despre asociatiile profesionale – cele straine si din Romania. Despre congresele nationale si internationale, care sunt personalitatile din psihologie care vin in Romania. Cred ca lipseste foarte mult „coagularea” psihologilor.
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pentru a putea trimite comentariul, va rugam sa completati operatia matematica de mai jos (filtru de spam). *