“Mi se pare fascinanta mintea celuilalt”

Mirela Ungureanu a absolvit un masterat de psihoterapii psihanalitice si are o formare teoretică si clinica in psihoterapia psihanalitica a copilului, a adolescentului, a adultului si perinatala. Are o experienta bogata ca psiholog in sistemul de protectie sociala si in invatamant, a lucrat si in domeniul clinic, iar din 2004 are practica privata. In acest interviu, Mirela Ungureanu ne-a povestit despre specificul terapiei psihanalitice si despre experienta capatata in diversele domenii in care a lucrat.

Cum v-ati ales specializarea in psihanaliza?

E o poveste mai veche din liceu, cand un profesor de filosofie mi-a dat o carte – “Introducerea in psihanaliza” a lui Freud, care mi-a placut foarte mult. Apoi, am ajuns, din intamplare, la Facultatea de Psihologie a Universitatii Titu Maiorescu, unde se facea psihanaliza intens. Din anul II pana in anul V, am facut aproape in fiecare semestru psihanaliza. Si inca din anul II m-am hotarat ca asta as vrea sa fac. Am urmat o analiza de formare si, apoi, cred ca a venit de la sine.

Lucrati cu adolescenti si copii. Cum se preteaza aceasta metoda la acest tip de pacienti?

Se preteaza foarte bine. Se folosesc metode speciale in lucrul cu copiii si adolescentii, indeosebi cu copiii sunt alte metode. Folosim jocurile, desenele, povestile – modalitati prin care copilul reprezinta simbolic lumea sa interna si exprima trairi, conflicte, anxietati. Dificultatile copiilor sunt datorate conflictelor naturale, inerente dezvoltarii, la care se adauga conflicte externe, discordante intre nivelul de maturizare atins de copil si exigentele externe. Si tehnica in cazul terapiei unui adolescent este usor diferita fata de aceea a unui adult si evident fata de aceea a unui copil.

Cum se face diferenta intre adolescent si copil?

La adolescent este o criza de maturizare si se reactiveaza foarte multe din problemele copilariei, dar apar si niste probleme noi cu sine, cu corpul sau, cu parintii.

Diferentele sunt legate de noul lor statut, trebuie sa faca trecerea de la un corp de copil la un corp de adult, trebuie sa se se delimiteze de altii, inclusiv de parinti, pentru a-si afla propria identitate, sunt intr-o faza de separare si individuatie. Exista o mare confuzie, pe de o parte atasament pentru valorile si reperele vechi, reprezentate in principal de parinti, dar si nevoia de repere proprii ce-i permit sa iasa din pozitia de dependenta infantila. Este ca adolescent, intr-o faza intermediara.

Cum aplicati psihanaliza in lucrul cu grupul familial? Exista anumite metode/tehnici care sunt specifice?

De obicei, nu lucrez cu familia decat in momentul in care mi se solicita o consultatie pentru un copil sau un adolescent. Dar nu fac terapie cu toata familia. Daca este o problema acolo, de obicei dau mai departe cazul unui alt coleg. Daca am stabilit o relatie terapeutica cu copilul, relatiile cu familia se bazeaza pe cea cu copilul, pe clarificarile pe care le doresc ei de la aceasta relatie. Un fel de suport pentru a intelege mai bine prin ceea ce trece copilul.

Exista situatii in care mama sau tatal copilului asista la sedinta si sunt implicati?

Da, in situatiile in care copilul este foarte anxios si nu poate ramane singur cu o persoana straina, cum este terapeutul. Si atunci, desigur, urmaresc anumite elemente din relatia parinte-copil. Felul in care se raporteaza parintele la copil, copilul la parinte si incerc sa fac interpretari si clarificari legate de relatia lor.

Ce tip de probleme ii aduce pe oameni in cabinetul psihologului?

Problemele sunt diverse, de la depresii si atacuri de panica, la adictii si nevroze, separari sau situatii de viata dificile. Mai este si dorinta de a se cunoaste mai bine si de a functiona mai eficient, fara sa fie neaparat o problema patologica.

Ati lucrat intr-o gradinita si intr-o scoala. Care este rolul psihologului in acest tip de institutii?

Desi incadrarea mea acolo era ca psiholog, eu am functionat ca psihoterapeut. Eu lucram in cabinet cu acesti copii, un numar variabil de sedinte, in functie de cum se reduceau simptomele.

Cum vedeti sistemul de invatamant? Ar trebui el schimbat in vreun fel pentru ca aceste sedinte sa devina mai eficente?

Eu am fost norocoasa pentru ca mi s-a permis sa functionez numai ca terapeut. Parerea mea este ca rolurile nu ar trebui sa se amestece. Adica sa existe o persoana, alta decat psihoterapeutul, care sa faca consiliere educationala si tot ce presupune asta. Un consilier educational trebuie sa se ingrijeasca si de orele de dirigentie si de toate aspectele legate de procesul educational.

Dupa parerea mea, psihoterapeutul ar trebui sa se preocupe exclusiv de cabinet si sa se ingrijeasca de copil, de familie, fara sa se preocupe si de celelalte probleme care apar in institutie. Daca se amesteca rolurile, este foarte dificil sa functionezi ca terapeut. Si, de fapt, nu faci mare lucru. Nu faci bine nici pe una, nici pe cealalta.

Ati lucrat si in asistenta sociala, care era specificul lucrului la stat comparative cu cel de la fundatie?

La stat, am lucrat cu copii delincventi si copii abuzati. La fundatie, au fost doua proiecte: cel din gradinita si cel din maternitate. La fundatie, aveam libertatea sa imi programez lucrurile cum vroiam eu. La stat, a trebuit sa fac si alte lucruri care tineau de partea organizatorica, tot felul de raportari catre diferite organisme de control. Probabil ca lucrurile astea se fac si in fundatii, se fac raportari catre niste organisme de control, doar ca eu personal nu am avut aceasta experienta. La fundatie mereu mi-am organizat munca asa cum am considerat eu necesar. Desigur, tineam cont de specificul proiectului, de munca pe care o presupunea echipa.

Ce puteti sa ne spuneti despre delincventa juvenila? Ce tipuri de cazuri sunt si cum se rezolva problemele?

Tot ce pot sa spun este ca e vorba de copii care sufera si care ajung sa comita niste acte de violenta din cauza carentei afective, din cauza anxietatii, unei situatii de revendicare a pozitiei lor fata de parinti. Este clar un semnal de alarma pe care copilul, adolescentul respectiv il trage celor care pot sa il ajute. Ei sunt intr-o suferinta si ea se traduce printr-un act evident care solicita atentia familiei sau celor care pot sa ii ofere ajutorul, adica asistentii sociali, psihologii. De asemenea, intr-un numar important de cazuri, sunt preluate prin imitatie modelele din familie si multi dintre ei vin din familii cu istoric delincvent.

Cum decurge lucrul cu acesti tineri?

Pe vremea cand lucram eu acolo, acesti copii erau adusi de catre politisti si ramaneau in centru o vreme, pana li se rezolva situatia juridicar, timp in care erau evaluati la internarea in centru si apoi se hotara ce forma de ajutor psihologic puteam sa ii oferim. Acesti copii intrau intr-o forma de terapie. La modul foarte sincer, foarte putine cazuri se rezolvau favorabil, pentru ca ceilalti factori de care depinde reabilitarea unui astfel de copil, nu existau sau erau foarte slab reprezentati. Adica, sustinerea familiei. Intr-o terapie de copil daca nu ai sustinerea familiei, cooperarea ei, este foarte greu sa ajungi la un rezultat pozitiv. Stabilirea unei relatii terapeutice este uneori dificila pentru ca multi din acesti copii nu au resimtit anterior incredere in adultii ce s-au ocupat de ei, deci nu pot transfera, deplasa asupra terapeutului aceasta incredere. Dar uneori exista si o mare “foame” de relatii semnificative.

Povestiti-ne despre munca dumneavoastra in maternitate.

E locul unde mi-a placut cel mai mult. Faceam consultatii pentru tinerele mamici, mai ales in diada – tanara mamica impreuna cu bebelusul ei. Faceam si consultatii impreuna cu medicii ginecologi la solicitarea lor; cand ei simteau ca o problema trece dincolo de somatic si ca are niste radacini in psihic, ma solicitau sa asist la consultatii. Faceam si consiliere de cuplu, pentru probleme diverse, in special pentru a reusi sa-si asume mai responsabil rolul de parinte. Apar foarte multe schimbari in viata unui cuplu, odata cu aparitia unui copil.

Aveti o specializare in psihologia perinatala. In ce mod ii ajuta pe parinti si pe copii acest tip de specializare?

Este un alt tip de abordare – a vedea mama impreuna cu bebelusul ei. Acest tip de demers se adreseaza conflictelor de relatie din stadiile timpurii ale dezvoltarii atasamentului. Interventia consta in observarea interactiunilor dintre mama si copil, a manifestarilor comportamentale ale copilului, astfel incat mama devine capabila sa le recunoasca si sa raspunda la ele adecvat.

Ce parere aveti despre infiintarea Colegiului Psihologilor?

Este o institutie necesara, care poate isi are o necesitate mai redusa in cadrul psihoterapiei. Psihoterapia nu este apanajul psihologilor. Se stie ca sunt si medici, asistenti sociali, filosofi, care pot practica aceasta meserie. Dar in celelalte specializari ale psihologiei este, desigur, in regula.

Ce parere aveti despre faptul ca si Colegiul Psihologilor si Federatia Romana de Psihoterapie, pot acredita terapeuti?

Din cate stiu eu, Federatia acrediteaza, dupa care, cu aceasta acreditare, mergi la Colegiul Psihologilor pentru a obtine acceptul lor. Acreditarea o dau, practic, Federatia si diferitele organisme – asociatii profesionale terapeutice, din cadrul Federatiei.

Ce inseamna psihoterapia pentru dumneavoastra?

Mi se pare fascinanta intalnirea cu celalalt si mi se pare fascinanta mintea celuilalt. Cumva e o meserie in care nu prea exista rutina. Pentru ca oricata experienta clinica si teoretica ai avea, pacientul care iti va intra maine in cabinet, va fi diferit de tot ceea ce ai citit si de toti pacientii cu o problematica asemanatoare pe care i-ai intalnit.

Care este tehnica dumneavoastra de lucru preferata?

Nu am decat o singura formare, iar metoda este flexibila. Nu conteaza cum imi place mie cel mai mult. Metoda pe care o folosesc este sa ascult autentic si sa ma ascult si pe mine, astfel incat sa imi dau seama ce pune in mine pacientul, pentru ca apoi sa restitui intr-un mod care sa-i fie de ajutor.

 

Pentru a o contacta pe Mirela Ungureanu, vizitati site-ul cabinetului sau de psihoterapie la adresa: www.mpsi.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pentru a putea trimite comentariul, va rugam sa completati operatia matematica de mai jos (filtru de spam). *