“Acompaniez omul pentru a-si gasi o solutie in suferinta”

Andrei Constantinescu este psihoterapeut, specializat in orientarea psihanalitica. Are o experienta semnificativa in lucrul cu copii si adolescenti si in domeniul psihopatologiei. In acest interviu, ne-a dezvaluit care sunt secretele acestei meserii, dar si care sunt provocarile si dificultatile pe care le intampina un psihoterapeut.

Andrei Constantinescu a obtinut Diploma de Studii Aprofundate in psihopatologie fundamentala si psihanaliza la Universitatea Paris 7 Denis Diderot (2000-2001). Are formare in psihanaliza adultului – candidat senior al Asociatiei Internationale de Psihanaliza (1997-2008) si formare in psihanaliza copilului si adolescentului – formator – Fundatia Generatia (1999-2004). A urmat un stagiu clinic la Asociatia de Sanatate Mintala a Arondismentului XIII, Paris (2000-2001) la Centrul Alfred Binet – consultatia terapeutica a copilului si la Centrul Maison Blanche – asistenta psihologica pentru adolescenti cu tulburari psihotice. A lucrat la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. dr. Al. Obregia” ca psiholog clinician (2001-2006). Este psihoterapeut la Fundatia Generatia – psihoterapeut pentru copii si adolescenti si este formator in programul de formare in psihoterapia copilului si adolescentului (1999-2008), lucreaza la Fundatia Internationala pentru Copil si Familie – psihoterapeut – problematica de abandon si abuz pentru copiii din centrele de plasament si la Asociatia de Consiliere Psihologica Bucuresti – formator.

Unde lucrati in prezent?

Acum lucrez numai in practica privata, in cabinetul meu de psihologie, consultatii in regim de practica privata, psihoterapie si psihanaliza si colaborez cu trei fundatii, pentru copii si adolescenti, si predau cursuri.

Puteti da detalii despre fundatiile la care lucrati?

Sunt trei fundatii la care lucrez in regim de colaborare. Am cateva ore cu grupurile de copii din centre de plasament. La Asociatia de Consiliere Psihologica din Bucuresti este un curs de formare psihologica si acolo am tinut un modul de psihopatologie, iar la Fundatia Generatia am facut consultaii individuale cu copii din familii obisnuite. Mai e cursul de formare Terapia Copilului si Adolescentului unde tin un seminar „a la Freud” despre psihozele infantile si de anul asta la seria cea mai avansata in cadrul cursului de tehnica psihoterapeutica am partea de desen, interpretare desen la copii si psihodrame la copii.

Ati urmat o formare in Franta. Ce a insemnat pentru dumneavoastra?

Teoretic, a insemnat o expunere foarte importanta la un intreg mod de a gandi, pe de-o parte, si la o intreaga literatura care la noi se gasea extrem de greu. Pe de alta parte, am auzit tot felul de voci foarte diferite si din perspective diverse. La vremea aceea, erau foarte importante pentru mine. Erau diferite moduri de a lucra si de a concepe clinica psihanalitica, din diferite orientari.

Iar la modul practic, a fost foarte important stagiul acesta clinic facut la Asociatia de Sanatate din arondismentul 13 din Paris, cu consultatii dupa care se discuta si cu seminarii clinice si cu supervizari. Am vazut specialistii la lucru. La un alt centru a fost si mai interesant, pentru ca a fost un centru de zi pentru adolescenti psihotici. Stateam mai tot timpul zilei acolo, cu un program captivant. Eu am imprumutat ceva de acolo, ce am folosit si in practica mea din clinica la Spitalul Obregia, in Bucuresti.

Ce ati aplicat aici din ce ati invatat acolo?

Tipul de sedinta de echipa si de suport pentru personalul de ingrijire. Faceam saptamanal un grup cu asistentele. Ele erau direct in contact cu pacientii si, zi de zi, faceau munca nemijlocita, corporala, tot ce inseamna o ingrijire medicala si ele se confruntau cel mai frecvent cu dificultati. Le ajutam un pic sa inteleaga patologia, de ce un anumit tip de pacienti se comporta intr-un anumit fel. Erau niste intalniri saptamanale si cred ca profitau destul de mult de pe urma lor. Si, de asemenea, organizam intalniri de acest fel si cu medicii rezidenti, mai tineri.

Ce parere aveti despre nivelul formatorilor si al supervizorilor de la noi?

La fel pot sa ma refer numai la colegii mei de la Societatea de Psihanaliza. Eu zic ca acolo formarea este conforma cu standardele Asociatiei Internationale de Psihanaliza si nu se face niciun fel de rabat de la exigente.

Ce se intampla dupa primii ani de supervizare?

Dupa primii doi ani de supervizare, incepe a doua supervizare de doi ani. Si dupa a doua supervizare, poti aplica sa devii membru direct la Asociatia Internationala de Pshihanaliza. E intr-un fel si o garantie ca vei fi profesionist si faci lucrurile cum trebuie.

Formarea continua si dupa aceasta supervizare?

O data devenit membru al Asociatiei Internationale de Psihanaliza, oricum e o formare in continua. Inveti toata viata. Si este ca in medicina, un domeniu in care toata viata inveti si esti la curent cu tot ce se intampla. Sigur ca sunt conferinte, sunt colocvii, sunt congrese la care participam. Sunt scoli de vara, scoli de iarna, tot felul de manifestari la care se schimba idei si la care participam si noi, fie ca sunt aici, fie ca sunt internationale.

La noi o sa fie in toamna primul eveniment mare care o sa angajeze toate asociatiile care se ocupa de psihanaliza. La sfarsitul anului, o sa fie un eveniment mare care o sa adune toata lumea care se ocupa de psihanaliza la noi si cu participare international, eveniment care o sa aiba ca tema ideea de ura, ura fata de tine, ura fata de ceilalti si ura in cultura.

Ce puteti spune despre munca dumneavoastra in psihopatologie, in lucrul cu copiii si adolescentii?

In lucrul cu copiii si cu adolescentii e importanta ideea de preventie, ideea ca poti lua lucrurile din pripa, sa ajungi cumva sa eviti problemele serioase de mai tarziu. E esentiala munca cu copiii care sunt in dezvoltare si la care pot aparea diferite dificultati inerente si care se pot solutiona foarte repede.

Daca se pune un diagnostic din tinerete/adolescenta, nu cumva acel om ramane toata viata „cu eticheta”?

Eu nu pun diagnostice. Acompaniez omul pentru a-si gasi o solutie in suferinta lui si daca are nevoie sa o numeasca, sa si-o numeasca singur, sa gaseasca numele pentru suferinta lui, sau ceva care sa simbolizeze chiar lucrul cu care se confrunta cel mai tare.

Ce puteti sa-mi spuneti despre specificul copiilor care au fost abuzati si abandonati? Cu ce probleme se confrunta ei?

Este o problema internationala foarte importanta, eu am avut contact cu copii care au fost in situatii de abuz. Acum conduc niste grupuri cu copii din centre de plasament si am observat ca exista foarte multa ura si furie in acesti copii, si este interesant ca ei au varste foarte diferite, de la prescolari pana la preadolescenti. Cred ca pe masura ce inainteaza in varsta si ura aceasta si furia sunt din ce in ce mai mari. Ura este ca o consecinta a abandonului. Sunt copii care traiesc fara prea multa iubire.

Cum lucrati cu acesti copii?

Lucrez in grupuri. Eu mi-am propus ca strategie de lucru sa folosesc grupul ca un sprijin pentru fiecare in parte. Sunt grupuri unde ei sunt foarte galagiosi si nu mai stii cat de tare sa vorbesti ca sa ii acoperi, sau sunt grupuri in care reusesti sa-i faci sa vorbeasca si devin curiosi/interesati sa comunice. Iar asta e un mare castig: un copil care ajunge sa realizeze ca este curios si din ce cauza e curios sa schimbe idei cu ceilalti colegi. Am vazut la un moment dat un grup care era foarte imprastiat, fiecare era atent in alta directie, si am ajuns sa-i vad cum se coaguleaza intr-o discutie. E ceva sa reusesti sa coagulezi o discutie despre viata lor de zi cu zi, sa le creezi spatiul necesar sa se poata exprima. Un nou spatiu pe care il pune la dispozitie psihoterapia! Este un spatiu in care simti ca se poti exprima in fata unui adult si simt ca se pot exprima asa cum sunt, si asta nu are drept consecinte nicio pedeapsa, niciun alt mod de a ii limita in expresie doar faptul ca sa se poti simti cat de cat intelesi.

Folositi tehnica desenului?

Tot ce inseamna expresie grafica. Copiii nu au dezvoltate la fel ca adultii toate mijloacele de a-si elabora viata psihica. Adultul poate verbaliza, dar la copii, lucrul asta se construieste incet-incet, prin desen, joc.

Ce parere aveti despre faptul ca in alte tari apar lunar sute de carti scrise de terapeuti, iar la noi apar foarte putine si majoritatea sunt teoretice?

La noi totul e la inceput, dar o sa inceapa si la noi sa scrie. Terapeutii sunt mai mult ocupati cu pacientii, nu stiu cat de mult timp le mai ramane si pentru scris. In afara este deja o traditie de multi ani, dar la noi nu stiu cat de multi s-ar incumeta sa scrie.

Ce fel de abilitati ar trebui sa aiba o persoana care isi doreste o cariera in domeniul psihologiei?
Una este sa faci psihologie organizationala sau psihologia muncii, iti trebuie un anumit set de abilitati si cred ca este un pic diferit sa poti sa faci terapie. Trebuie sa ai interes, in primul rand, pentru a explora propria ta lume interioara si sa-ti fie oamenii simpatici, chiar sa-ti fie dragi. Nu poti sa fii psiholog sau terapeut doar ca suna bine titulatura sau doar ca se castiga bine. Trebuie sa te regasesti in ceea ce faci.

Studentul ideal?
Orice candidat din meseria asta trebuie sa aibe doua trasaturi fundamentale. In primul rand, sa-i fie oamenii foarte dragi si foarte simpatici si, in al doilea rand, sa aiba o curiozitate fata de toata paleta de trairi interioare.

Ce puteti spune despre infiintarea Colegiului Psihologilor?

Mi se pare o idee foarte buna infiintarea lui, pentru ca e un mod de a impune o ordine in practica care a fost cam ravasita de cand s-a desfiintat si sectia de psihopedagogie si facultatea. E o asociatie profesionala, esti recunoscut ca faci parte dintr-o profesie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pentru a putea trimite comentariul, va rugam sa completati operatia matematica de mai jos (filtru de spam). *