Cum s-a nascut… psihologia?

De ce psihologia? De ce psiholog? A fi psiholog presupune o formatie complexa, de elev la scoala vietii! Orice student isi observa profesorii pentru a deslusi ganduri si comportamente care sa-i indice ce inseamna sa fii psiholog. Aceasta pentru ca exista intrebarea referitoare la destinul dramatic al psihologului de-a lungul vremii, destin ce se identifica cu cel al psihologiei. Cu ce se deosebeste de ceilalti oameni de stiinta psihologul? Ce valori promoveaza prin profesia sa? Ce-si propune psihologul ca scop in activitatea sa?

Toate aceste intrebari mi le-am pus inca de dinainte sa dau la Facultatea de Psihologie. Iar in primul an ca studenta, am scormonit un pic in istoria indepartata a Psihologiei, am cautat originile ei posibile, am trasat mai mult pentru mine o linie directoare in istoria cercetarii sufletului, cu cateva puncte de reper pentru a ma ajuta sa inteleg cum mostenirea de secole ma poate ajuta sa ma orientez printre noile cunostinte pe care trebuia sa le invat. Asa am ajuns sa scriu acest text, conturat atunci, cizelat acum, dar care ramane, in continuare, o referinta pentru mine in privinta intrebarii „Cum s-a nascut… psihologia?”.

Psihologia este viata. Viata tuturor fiintelor si, totodata, a fiecaruia in parte. De aceea, nu-i putem determina un inceput sau un sfarsit asa cum nici Universului nu-i putem determina limitele. Psihologia este istorie, dar nu o istorie cronologica preocupata sa descrie date, evenimente etc., ci o istorie a sufletelor. Putem spune ca psihologia inglobeaza toate stiintele, ea existand inlauntrul fiecarei stiinte. De aceea, ea s-a consolidat atat de tarziu, autonoma ca stiinta, tocmai pentru ca “a asteptat” dezvoltarea si afirmarea deplina a celorlalte stiinte. Cunoasterea omului este o baza importanta a cunoasterii in multe domenii ale stiintei, daca nu in toate! Dovada este solicitarea de psihologi in cele mai diverse domenii de activitate: medicina, justitie, economie, educatie etc. In acelasi timp, cercetarea psihologica abordata de psihologi se bazeaza pe informatii sau metode descoperite in alte domenii ale cunoasterii. Aceasta interdependenta fiind acceptata, omul si societatea, in general, integreaza psihologia ca un mod de cunoastere necesar, util, obiectiv tocmai pentru ca serveste progresului omenirii.

Psihologul – medic de suflete

Experienta oamenilor, de-a lungul vremii, s-a concentrat in axiome, proverbe sau vorbe de duh. Este o psihologie “anonima“, “populara”. De-a lungul istoriei sunt de semnalat contributiile cronicarilor istorici in ce priveste portretistica psihologica. Scriitorii au continuat traditia si au construit adevarate romane psihologice, anticipand sau reluand teme, probleme etc. din domeniul psihologiei stiintifice. De exemplu, F. M. Dostoievski (1821-1881) este considerat cel mai mare psiholog in literatura, Ion Ianosi (1968) considerandu-l “un tragic al subteranei”, un psiholog al subteranelor psihismului uman.

Primul mare medic de suflete a fost Socrate. Cu arta sa de a mosi adevarul ce zace in om, Socrate a atras atentia ca interioritatea omului, sufletul, ascunde si este capabil sa releve adevarul. Prin arta ironiei Socrate strapungea masca (plina de prejudecati si neadevaruri) impusa de societate, pentru a patrunde in adancurile spiritualitatii individului. “Cunoaste-te pe tine insuti!” este chiar motto-ul psihologiei.

Aristotel (469-399 i.Ch.) a scris o carte, considerata primul tratat de psihologie din istoria omenirii, denumita “Despre suflet”. El a lansat o adevarata provocare: este sufletul ceva palpabil, muritor, putand fi studiat cu ajutorul anumitor instrumente sau sufletul este nemuritor, invizibil si ne este doar de ajuns credinta in existenta sa? Este sufletul apanajul omului sau exista un suflet al oricarei fiinte vii de pe pamant?

Din cauza acestor incertitudini referitoare la un obiect de studiu precum sufletul, desi exista, nedefinita exact, psihologia era inglobata cercetarii din alte domenii: matematica (conform conceptiei lui Pitagora, sufletul este numarul, care este de esenta divina si, deci, nemuritor), medicina, religie, filosofie. De-a lungul timpului, mai ales in Evul Mediu, preotii au influentat puternic conceptia despre cunoasterea omului si directia gandirii stiintifice din acele vremuri. De exemplu, Sfantul Bona Ventura (Ioan de Fidanza, 1221-1274) considera ca sufletul omului are doua parti: una superioara (divina, avand o certitudine absoluta) si una inferioara (legata de materie, de lucruri, avand o certitudine relativa).

Incepand cu Galileo Galilei (1564-1642) s-a conturat necesitatea unei Stiinte care sa-si propuna obiective clare, sa fie practicata de specialisti care sa opereze cu metode precise, obiective de cunoastere a fenomenelor naturii. Este momentul nasterii omului de stiinta moderna care nu influenteaza prin propria-i subiectivitate cercetarea diferitelor fenomene si, in acelasi timp, momentul rupturii de sub dominatia dogmatica a bisericii, care impunea un anumit tip de gandire.

Aparitia rationalismului, ca curent de gandire, cat si materialismul ca necesitate de a supravietui, impus de societatea moderna, au influentat decisiv dezvoltarea domeniilor Stiintei. Astfel, s-au dezvoltat puternic biologia, matematica, fizica si medicina.

Dar, paradoxal, termenul de psihologie s-a impus din cauza adversarului sau ilustru Immanuel Kant (1724-1804). Acesta considera ca experimentul ii este inaccesibil, observatia interna altereaza fenomenul psihic, iar exprimarea matematica este imposibila.

Dar iata, aparand in lumea Stiintei… Psihologia, fapt marcat de infiintarea la Leipniz, Germania, in 1879, a primului laborator de psihologie experimentala. Autorul acestei realizari cruciale a fost Wilhelm Wundt. Se nasteau primii oameni de stiinta psihologi. In Romania, prima catedra de psihologie cu laborator pentru experiente s-a infiintat in 1906. In SUA, primul laborator de acest tip a fost infiintat in 1893 la St. Hall, Universitatea John Hopkins, iar in America Latina, in 1908, de catre Horacio Pinero la Colegiul National din Buenos Aires. Dar se nasc si primele controverse. Ce formatie trebuie sa aiba psihologul? Sa fie fizician, matematician, medic, biolog, filosof – toate in acelasi timp? Intr-adevar, experienta a aratat ca un minimum de cunostinte in aceste domenii sunt indispensabile unui psiholog pentru a putea realiza o cercetare obiectiva, valabila, verificabila. Insa ca sa poata exista ca stiinta independenta, Psihologia trebuia sa-si precizeze clar specificul, sa-si defineasa precis metodele si, de asemenea, sa existe specialisti formati la nivel universitar, ei fiind atuul credibilitatii “tinerei” stiinte.

Cristina Dragulin, psiholog clinician specialist, este editor coordonator al site-ului Psihologie.ro. Imbina zi de zi pasiunea pentru psihologie cu cea pentru scris si citit. Cum fara nici una nu se poate simti implinita pe deplin, a gasit o modalitate de a le “aduce impreuna” in acest site, in scrierea si traducerea de carti de psihologie.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pentru a putea trimite comentariul, va rugam sa completati operatia matematica de mai jos (filtru de spam). *