Cum ne jucam la patru luni

Pe vremea cand baietelul meu locuia inca in burtica, ma gandeam ca o sa ii cumpar cele mai scumpe, pretentioase si fitoase jucarii din lume. Acum, cand avem deja 4 luni si ceva, am descoperit ca universul jocului este infinit pentru un copil pus pe ghidusii si pentru un parinte care isi foloseste la maximum imaginatia. Dar sa va povestesc despre cum ne jucam.

Din primele saptamani de viata, Mircea a inceput sa fie atent la mainile lui tati si la zornaitoarele pe care le urmarea cu privire. Abia pe la doua luni jumatate a prins in manuta prima jucarie, fapt ce am tinut sa il consemnez rapid in caietul lui, alaturi de momentul cand a dormit prima oara opt ore, cand a asistat la prima ninsoare sau cand a facut pipi pe mine (tot prima oara, pentru ca au mai urmat si altele!). Citisem multe lucruri despre bebelusi cat am fost insarcinata, dar atat de multe altele se lasa descoperite atunci cand incepe cu adevarat experienta de mamica. Si in privinta jocului, fiecare copil are propriul lui “manual de instructiuni”. Piticul meu se plictiseste foarte repede si trebuie mereu sa ma reinventez . Nici nu stiam cat de multe sunete pot scoate, numai ca sa il fac sa zambeasca sau sa rada! Ca multi bebelusi, Mircea si-a descoperit intai si-ntai hainutele si prosopelul pe care il tinem mereu in preajma in caz ca mai curge laptic dupa masa. De altfel, de curand, a inceput faza in care totul se gusta pentru a vedea despre ce e vorba: jucarii, hainute etc.

Cand i-a instalat tati carusel la patut, nu a fost foarte impresionat decat in primele zile de animalutele miscatoare, care atarnau pe un suport in forma de mar. Intr-o dimineata insa, pe la 5, cand se da de obicei trezirea, se auzeau niste bufnituri. Mai, mai, ce sa fie?! Ghemotocul isi ridica picioarele sus de tot, ca la “lumanare” si le dadea drumul, cu zgomot, in patut. Iar, apoi, chiote de placere! Suportul in forma de mar se misca si zdranganea. De atunci, de cand cu marul, sta si cate o jumatate de ora singurel, in patutul lui, si se joaca.

La baita, a facut alta mare descoperire, de cand i-am schimbat cadita cu una mai mare: poate sa ma improaste cu apa ori de cate ori pofteste! Uneori, e atat de impresionat de jocul de-a degetelele mele (pocanind, fluturand) incat face cea mai dulce mutrita din lume, o expresie care-mi aminteste de fascinatia lui Nica pentru picioarele de porc pe care le ingheta mama lui cu cine stie ce vraja.

In jurul varstei de doua-trei luni, ne-am format un adevarat program de joaca. Dimineata, il gasesc in cea mai buna dispozitie, in patutul lui, ii zic “buna dimineata” si imi raspunde cu un zambet larg si “stirb”. Dupa ce ne spalam pe ochisori si pe manute, incepe distractia: cantam, facem gimnastica si vorbim pe limba “bebeluseasca” pana izbucnim in hohote de ras. Mai apoi, ascultam povestea lui Sinbad Marinarul sau a “prostiei omenesti”, din pacate nu la pick-up, ci la calculator, dar inregistrate de actori si cu sunetul acela de vechi care ne-a colorat copilariile.

O alta pasiune a piticului meu sunt cartile, mai ales cele cu desene care ies in relief. Si cum a castigat una la un concurs chiar cand era in burtica, ii citesc din cand in cand din ea si il incurajez in explorarile lui “gnostice” de gustat si pipait paginile cartii. Nu in ultimul rand, lui Mircea ii place cel mai mult sa se joace cu noi, nasul, ochii, gura, parul sau urechile fiind obiecte de fascinatie si curiozitate, pe care si le manifesta prin chiote de bucurie. Subiectul jocului este unul deschis si, bineinteles, supus reinventarii, pentru ca fiecare copil este unic.

“Peste ani si ani, cand eu si baietelul meu vom fi intrebati ce varsta avem, oamenii se vor pripi sa socoteasca, in gand, diferenta “magica”, cea care spune varsta pe care o aveam eu cand am devenit mamica. Da, la 23-24 de ani, sunt ceea ce se poate incadra astazi sub tipologia de “mamica tanara”, care nu a scapat si nici nu va scapa de prejudecatile celor din jur. Am vrut sa incep prin a descrie unde am lucrat, ce scoli am absolvit si ce burse am avut prin strainatate, dar mi-am dat dat seama ca unica si cea mai de pret realizare din CV-ul meu este baietelul meu, iar cele mai bune referinte sunt zambetele lui de dimineata.” – Bianca Dima
 
 
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pentru a putea trimite comentariul, va rugam sa completati operatia matematica de mai jos (filtru de spam). *