Cartile, un spatiu sufletesc necesar

La ultima editie Bookfest am ajuns cu doua ore inainte de inchidere, pe o caldura teribila, si am plecat de acolo cu vreo 15 volume pe care le-am dus cu greu pina acasa. Nu cred ca vreunul dintre volumele achizitionate de mine era la reducere, asta inseamna ca le-as fi putut lua la fel de bine din oricare librarie din tara, in orice alt moment. Acasa, mama mi-a spus ca e bine ca le-am luat, dar poate ca un timp n-am sa mai cumpar carti. Nu de alta dar in curind nu vor mai avea loc in casa. Probabil n-am s-o ascult prea mult timp… mereu se iveste cite o tentatie… si, de fapt, trebuie sa recunosc ca intrarea in librarii este ceva foarte obisnuit pentru mine, iar cind imi doresc o carte o cumpar, indiferent de pret.

Achizitionatul de carti este un hobby nu numai costisitor, dar si problematic. Asta chiar in conditiile in care te-ai mutat intr-o casa mai mare, ai mai comandat o biblioteca si ai renuntat la sute de carti doar fiindca altora le erau mai de folos, asa cum am facut eu. La scurt timp dupa ce am pus cartile in noua biblioteca, mi-am dat seama ca, daca merg in ritmul cunoscut, in citeva luni si aceste rafturi aveau sa se umple. A trecut jumatate de an si deja e inghesuiala pe rafturi.

Spuneam ca lectura este si un hobby problematic. Nu numai sub aspectul spatial, dar si in ceea ce priveste clasificarea volumelor sau inregistrarea lor. Am petrecut, in ultimul an, multe ore in compania cartilor mele (asta dupa ce petrecusem, de cind ma stiu, nenumarate alte ore lecturindu-le) scotindu-le din cutiile in care erau depozitate si asezindu-le pe rafturi, dupa marime, dupa autori, dupa discipline…Mi-am dat seama ca exista o relatie sentimentala intre mine si toate aceste volume. Poate pentru ca in spatele fiecarei carti exista o poveste stiuta doar de mine. Sint carti cumparate inca din adolescenta timpurie, carti cumparate de tata sau aduse de mama in ultimii ani, carti primite in dar, carti pe care le-am dorit mult timp, carti pe care le-am asteptat si care s-au dovedit revelatii atunci cind le-am citit, carti descoperite la indemnul altora, carti care m-au pasionat, m-au amuzat, m-au intristat sau chiar m-au facut sa pling. Carti pe care le-as mai citi de o suta de ori, si altele care m-au impresionat prea puternic pentru a mai trece o data prin aceeasi experienta.

Imi plac cartile noi. E ca si cum doar pe aceste carti noi imi pot lasa amprenta… pot face notatii pe marginea lor, imi pot trece numele pe ele… Este ca o poveste de dragoste care incepe in clipa in care, in librarie, imi plimb miinile pe ele in timp ce le frunzaresc, si continua cu lectura propriu-zisa. Fiecare volum citit astfel imi ramine in memoria afectiva si mi-ar placea sa mai am o viata la dispozitie ca sa le mai pot citi inca o data… Dar cel mai mult imi plac cartile care ma trimit la alte carti, e ca o trecere catre alte nivele de intelegere a unui fapt, a unei teorii, a unei povesti.

Chiar si felul in care asezam cartile pe rafturi spune multe despre noi… daca le asezam neglijent sau dupa reguli stiute doar de noi, daca le stergem de praf din cind in cind, daca ne ingrijoreaza paginile ingalbenite sau copertile usor deteriorate, daca asezam in fata lor fotografii sau diverse obiecte la care tinem, daca ascundem intre pagini fotografii, flori uscate… daca spatiul de lectura este comod sau nu… Ne putem da seama intr-o secunda daca avem in fata noastra o biblioteca formata din carti pe care nimeni nu pune mina niciodata… Oricit de costisitoare sau de imbracate in piele ar fi, aceste carti sint triste… reprezinta o valoare financiara, nu si spirituala/emotionala, sint carti care spun multe despre puterea financiara a stapinului, dar nimic altceva.

Cindva, in adolescenta, eram impresionata de doua apartamente care erau ticsite de carti. Intr-unul din ele exista o camera care avea peretii tapetati de rafturi, iar cartile erau intr-o dezordine absoluta. Cu toate acestea, stapina locului avea darul sa gaseasca volumul dorit in cel mai scurt timp, si fara sa scotoceasca prea mult. In mijlocul camerei exista un birou si un fotoliu. Doar atit. Dar cred ca dintre toate bibliotecile din lume, cel mai mult imi place a mea. Are personalitate, stil si este accesibila. Oriunde m-as duce, mi se face dor de ea. Nu mi-as putea imagina casa mea fara cartile mele. Niciodata nu am calculat valoarea financiara a tuturor acestor volume şi nici nu o voi face. Iar daca ar fi sa-mi doresc ceva in ceea ce priveste cartile mele… mi-as dori ca ele sa reuseasca sa umple si viata altora.     


“Probabil ca nu exista nici o legatura, vizibila, intre literatura universala, relatiile internationale, radio, presa scrisa, politica, securitatea de mediu, pasiunea pentru carti. Dar legatura exista si poarta numele meu. Accept provocarile, imi place sa aflu lucruri noi, ador sa scriu despre ceea ce stiu, sa intru in polemici, sa comunic cu ceilalti, cred ca putem face lucruri extraordinare in viata daca facem un efort minim. Si, mai mult decit atit, sint bucuroasa ca am ocazia sa ma aflu in acest spatiu, impreuna cu voi. Sper, din toata inima, sa devenim prieteni buni.” – Mihaela Raileanu

 

 Vizitati un nou magazin online, unde gasiti carti de psihologie- PSIHOSHOP.RO!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pentru a putea trimite comentariul, va rugam sa completati operatia matematica de mai jos (filtru de spam). *