Copilul te minte?

Trebuie sa nu uitam ca pana la 5-6 ani, copiii nu sunt inca capabili sa inteleaga pe deplin ce inseamna minciuna. Ei, pur si simplu, ascund ce nu le convine si fantasmeaza, lumea magica a povestilor fiind cadrul ideal pentru ca ei sa-si dezvolte imaginatia si inteligenta.

Dupa ce incepe scoala, un copil stie deja ca spune o minciuna atunci cand zice ca s-a intamplat ceva dar, de fapt, acel eveniment nu a avut loc sau nu s-a desfasurat asa cum povesteste el. E capabil, deci, sa faca diferenta intre realitatea faptei si imaginarul produs de mintea lui.

Insa, ce il determina pe copil sa minta? De ce ajunge sa prefere minciuna in locul adevarului?
Iata cateva “scenarii” posibile si foarte des intalnite:

Cat a fost mic, nu i s-a spus mereu adevarul sau i s-au ascuns multe lucruri, pe care el apoi le-a aflat; astfel, el a fost martor la un pattern de comportament si a tras concluzia evidenta: “deci, asa se procedeaza” – asadar, a preluat acest tip de comportament, considerandu-l normal.

Parintii justifica situatia aceasta cu multe motive: lipsa de timp, de energie, lipsa rabdarii ca urmare a epuizarii de la munca etc. Ei nu comunica suficient cu copilul cat este mic, iar cand creste si vor sa comunice cu el constata ca nu pot. Si, mai mult, copilul ii minte. Ei sunt suparati, il pedepsesc sau il cearta. Copilul e confuz: “Pai, voi nu faceti la fel? De ce imi cereti mie sa fac altfel?”

Copiii nu trebuie mintiti in nici o situatie. Numai asa invata sa spuna si ei adevarul si sa nu le fie frica sa o faca. Daca doriti ca copiii sa va spuna adevarul trebuie sa ii educati in acest sens.

Copiilor trebuie sa li se spuna orice adevar, oricat de dureros, in situatiile de viata corespunzatoare. Daca, de exemplu, va duceti cu el la doctor si va face o injectie, nu trebuie sa ii ascundeti asta pana sunteti in fata cabinetului. Inca de acasa, inainte de plecare, si pe drumul catre doctor, trebuie sa ii spuneti unde mergeti, de ce, ce veti face la doctor, ca il va durea si ca e in regula sa planga, ca il intelegeti si veti fi alaturi de el si sa ii permiteti sa va puna intrebari si dvs sa ii raspundeti.

E posibil ca cel mic sa se simta prea controlat si se simte impovarat de „protectia” parentala. Deci, ascunde adevarul pentru a nu se confrunta cu controlul exagerat al parintilor sau cu temperamentul violent al acestora.

Multi parinti reactioneaza destul de violent (verbal sau fizic) si sunt extrem de autoritati si radicali cand copilul greseste sau face ceva cu care ei nu sunt de acord sau nu accepta. Atunci, copilul se va ascunde si nu va spune adevarul tocmai pentru a nu se confrunta cu temperamentul parintilor sai.

Cei care se comporta asa, pierd sansa de a comunica real cu copiii lor si de a-i ajuta in situatii grele din viata lor. Astfel de parinti nu-si protejeaza, de fapt, deloc copiii. Dimpotriva, ii expun unor pericole si mai mari pentru ca ei afla ce se intampla in viata acestora de cele mai multe ori prea tarziu.

E posibil ca copilul sa nu aiba incredere in parintii lui, nu a simtit niciodata cu adevarat ca a fost sustinut, laudat, incurajat; el a fost mereu criticat si, de aceea, ajunge sa ascunda lucruri despre sine sau despre ce i se intampla sau sa minta pentru a evita sa fie inca o data criticat, minimalizat si desconsiderat.

Multi parinti pur si simplu “uita” sa isi incurajeze copiii, sa ii sustina moral, sa le laude micile reusite, sa le vorbeasca pozitiv si sa ii invete sa isi doreasca sa fie laudati, nu criticati. In loc sa spunem unui copil cand face o prostie: “Esti un prost!”, mai bine ii spunem: “Esti cum copil destept, dar acum ai gresit! Eu o sa te invat acum cum trebuie sa faci!” Deci, comportamentul lui nu a fost bun, insa asta nu inseamna ca el este un “prost”, ci doar ca trebuie sa invete ce are de facut in nenumarate situatii din viata. De aceea sunt acolo parintii! Sa ii invete, nu sa ii condamne ca nu s-au nascut stiind ce au de facut in orice situatie.

In concluzie, parintii nu trebuie decat sa ofere copiilor lor afectiune, atentie, suport si cuvinte potrivite la momentul potrivit. Parintii trebuie sa faca ei insisi ce le cer copiilor. Daca impun reguli pe care nu le respecta ei insisi, e absurd sa se astepte sa le respecte cineva!

 

Cristina Dragulin, psiholog clinician specialist, este editor coordonator al site-ului Psihologie.ro. Imbina zi de zi pasiunea pentru psihologie cu cea pentru scris si citit. Cum fara nici una nu se poate simti implinita pe deplin, a gasit o modalitate de a le “aduce impreuna” in acest site, in scrierea si traducerea de carti de psihologie.

 

 

 

PSIHOLOGIE.RO va recomanda cartea Cum sa ne educam copiii“, de Aldo Naouri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pentru a putea trimite comentariul, va rugam sa completati operatia matematica de mai jos (filtru de spam). *