Motivele pentru care plang bebelusii atunci cand li se face baie pot sa fie foarte diferite: fie contactul cu apa nu e unul placut (de obicei sau doar in unele momente), fie nu e un moment potrivit pentru ei sa faca baie pentru ca au o nevoie presanta (de exemplu le e foame sau somn sau sunt obositi), fie sunt intrerupti brusc dintr-o alta activitate fara sa fie pregatiti inainte (fara sa li se spuna ca urmeaza baita), fie se intampla ceva inconfortabil pentru ei in relatia cu cel/cea care il imbaiaza (de exemplu, atentia mamei nu e indreptata catre bebelus, ci catre actiunile de imbaiere), fie bebelusul are o suferinta fizica si orice solicitare, inclusiv baita, poate sa fie stresanta, fie se intampla ceva care il sperie (apa e prea calda sau prea rece, baita dureaza prea mult, ii intra sampon in ochi etc.).
Pentru ca fiecare bebelus e unic, intelegerea acestor motive e importanta si il poate ajuta pe parinte sa se intrebe in legatura cu plansul copilului, ce l-ar fi putut declansa, cum a reusit sa-l linisteasca in alte momente similare, ce nevoie ar putea fi in spatele acelui tip de plans si sa identifice ce anume l-ar putea reconforta pe bebelus. Uneori e suficient si, intotdeauna e foarte important, ca mama sa vorbeasca cu bebelusul - sa-i spuna, cu un ton calm, ce urmeaza sa se intample, descriindu-i cu cuvinte foarte simple pasii baitei. Astfel, baita devine ceva previzibil si, daca la inceput e o necunoscuta, cu timpul poate deveni o rutina foarte placuta, un spatiu pentru explorare si joaca, pentru a fi impreuna. Mai tarziu, copilul va invata sa-si cunoasca propriul corp si sa se simta confortabil sa faca asta, iar parintele il poate sprijini acordandu-i timp, atentie si cuvinte de incurajare inca din primele zile de viata.
Sunt multe lucruri care il pot ajuta pe bebelus sa se simta confortabil in timpul baitei: uneori il ajuta daca e tinut de o manuta de altcineva, sau daca i se canta, sau daca exista momente de joaca si de pauza. Conteaza si ceea ce se intampla dupa baita, cum interactioneaza parintele cu copilul (de exemplu daca isi ia timp sa-i faca masaj, sa-l alinte, sa se joace cu el etc sau dimpotriva, daca-l imbraca cu gesturi grabite, cu un minim de contact vizual si/sau tactil).
Foarte importante sunt asteptarile si reactiile parintilor in legatura cu reactiile bebelusului in timpul baitei. Un parinte tensionat, care suporta foarte greu posibilitatea ca bebelusul sa planga si in acelasi timp se asteapta la momente dificile, va reusi sa-i transmita si copilului o parte din preocuparea sa, nu neaparat verbal ci mai ales prin gesturile sale tensionate, prin concentrarea asupra actiunilor si nu asupra relatiei, asupra contactului cu copilul. E foarte important ca parintele sa fie atent la bebelus, sa-i raspunda atunci cand rade sau cand plange si sa numeasca ceea ce vede ca simte (”vad ca-ti place apa”, ”of, te-ai suparat ca ti-a intrat sapun in ochi”, etc.).
De asemenea, e important ca parintele sa nu se invinovateasca atunci cand bebelusul plange; deseori, munca de parinte poate sa fie epuizanta, parintii se pot simti coplesiti, descurajati atunci cand copilul lor plange si nu stiu cum sa-l linisteasca si se pot gandi: „Oare tot ce fac eu e gresit? Oare daca el plange asta inseamna ca eu nu sunt un parinte bun?”. Conteaza mult ce semnificatie are pentru parinte plansul copilului: de exemplu, inseamna ca nu e un parinte competent? sau inseamna ca poate sa invete din astfel de „greseli”, poate sa cunoasca mai bine reactiile copilului si propriile reactii si poate sa gaseasca modalitati noi de acordare la nevoile acestuia?
Parintii pot sa vorbeasca cu alti parinti, sa afle prin ce dificultati similare au trecut altii si cum au reusit sa le depaseasca. Suportul emotional din partea altor adulti are rolul de a contine temerile, grijile, nesiguranta, in acest fel parintii putand sa aiba parte de un spatiu doar pentru ei, ceea ce poate sa fie foarte benefic pentru relatia cu bebelusul.
Adina Tita este psihoterapeut sub supervizare in analiza tranzactionala, avand o practica privata din 2005 (peste 800 de ore de formare in analiza tranzactionala, incepand din 2003). Este psiholog clinician specialist cu o experienta de peste 6 ani in lucrul cu parinti si copii in programe de cercetare si social-educative din domeniul dezvoltarii si protectiei copilului. Este coordonatorul programelor pentru parinti si copii din cadrul clinicii de psihoterapie si psihiatrie PsyMotion, www.psymotion.ro.
