Centrul de Consiliere si Terapie pentru Copil si Familie din Bucuresti, creat la inceputul anului 2000 pentru a oferi asistenta psihologica copiilor si familiilor in dificultate, a devenit un sprijin de incredere pentru sute de copii si adolescenti precum si pentru numerosi parinti care intampina probleme in relatia cu copiii lor. Acum, centrul isi deschide portile tuturor celor interesati, in regim contra cost, sumele obtinute fiind folosite pentru activitati de sprijinire a copiilor si a comunitatii.
Echipa Centrului de Consiliere si Terapie pentru Copil si Familie reuneste psihologi, psihoterapeuti si consilieri psihologici cu o bogata experienta in consilierea si terapia copiilor si a adultilor. Testarea si evaluarea psihologica a copilului sau a adolescentului, psihoterapia si consilierea psihologica individuala in care copiii exprima, verbal sau nonverbal, prin joc sau desen, ceea ce in interior resimt ca prea dificil si neinteles – iata serviciile specializate prin care Centrul vine in ajutorul copiilor si adolescentilor cu dificultati scolare, relationale, comportamentale sau de integrare si adaptare sociala, parintilor care vor sa aiba o relatie mai apropiata cu copiii lor, sa inteleaga si sa previna eventualele dificultati in dezvoltarea lor, altor adulti care interactioneaza cu copiii, precum bunicii sau tutorii, ori profesionistilor care solicita supervizare in educatia, ingrijirea si asistenta copiilor sau adultilor.
Parintii si copiii care simt nevoia unui sprijin psihologic specializat in momentele dificile din viata familiei pot contacta Centrul la numarul de telefon 021.310.89.06 sau 021.318.85.81 de luni pana vineri, intre orele 10.00-16.00 sau prin e-mail, la adresa office@ficf-romania.ro. Cazurile sociale beneficiaza de asistenta psihologica si sociala gratuita. Indiferent de situatie, confidentialitatea este garantata. Centrul de Consiliere si Terapie pentru Copil si Familie functioneaza in sediul Fundatiei Internationale pentru Copil si Familie din Bucuresti, str. Occidentului nr. 44, sector 1.
Infiintata in 1993, Fundatia Internationala pentru Copil si Familie este o organizatie apolitica, non-profit, a carei misiune este de a contribui la educarea, sanatatea si protectia copilului, a familiei si a comunitatii. In cadrul Fundatiei functioneaza Centrul de Consiliere si Terapie pentru Copil si Familie, Centrul de Formare si Supervizare Profesionala pentru specialistii din domeniul protectiei si educatiei copilului. De asemenea, FICF desfasoara activitati de promovare a bunelor practici in asistenta maternala profesionista, programe de sensibilizare si constientizare comunitara privind situatia copiilor abuzati, neglijati si exploatati, participa la elaborarea de lucrari specializate pentru personalul din domeniul protectiei copilului si a familiei si este afiliata la retele interne si internationale de profil. In 2008, FICF a implinit 15 ani de activitate. Mai multe informatii sunt disponibile pe website-ul www.ficf-romania.ro.