Experimente clasice in psihologie

Imi amintesc cu placere de primul an de facultate. Descopeream un nou domeniu, cu atat de multe aplicatii si ramificatii… nici nu banuisem ce ma astepta! Insa si mai incantata am fost de Psihologia Experimentala. Cu putine resurse si cu multe sperante, profesorul nostru, Mihai Anitei, a incercat sa ne molipseasca de microbul cercetarii experimentale in psihologie. Din pacate, daca alegi sa te specializezi in acest domeniu in Romania, nu prea ai unde sa lucrezi. Ori prezinti lucrarile altora ca profesor, ori lucrezi la cateva proiecte ici si colo, cand o fundatie, organizatie, academia etc. isi permit sa aloce fonduri pentru cercetare. Experimentul psihologic nu constituie la noi in tara prioritate nici macar pentru cei care lucreaza in domeniu, d-apai pentru cei care habar n-au ce inseamna cu adevarat psihologia ca stiinta. Tot ceea ce stim cu siguranta ca este eficient in terapie si consiliere s-a nascut, ca experiment, in mintea unui cercetator indraznet. De fapt, fara psihologie experimentala psihologia ar fi ramas la stadiul de ramura a filosofiei, doar teorie, banuieli, bajbaieli, intrebari etc.

Daca ar fi intrebati pe strada oamenii de psihologi, ar sti sa spuna numele vreunui psiholog experimental? Hmmm, poate B.F. Skinner, si, din pacate, nu pentru experimentele sale. Cu aceasta remarca incepe Douglas Mook primul capitol al cartii „Experimente clasice in psihologie”. Eu ma intreb ce ar raspunde la aceasta intrebare studenti si absolventi de psihologie. Cati dintre ei ar mentiona nume precum Hermann Ebbinghaus,  Edward Thorndike, Solomon Asch si Amos Tversky – psihologi experimentali ale caror lucrari au schimbat semnificativ metodele de lucru si teoriile in multe arii ale psihologiei si terapiei. Autorul constata cu regret ca „mult din ceea ce psihologia a descoperit este necunoscut majoritatii oamenilor sau nu se distinge de pretentiile pseudostiintifice care ne asalteaza din toate partile”. Tocmai de aceea, si-a dorit sa scrie aceasta carte nu doar pentru specialisti, ci si pentru cei pasionati de psihologie. Astfel, a structurat cartea in asa fel incat sa poata fi citita si inteleasa si de nespecialisti. „Asadar, aceasta carte incearca sa prezinte procesul cercetarii prin selectarea a doar cateva experimente clasice pentru o examinare mai placuta. Lucrarea arata de unde provine un experiment, cum este facut, de ce este facut in acel fel si cum sunt combinate rezultatele sale cu altele, pentru a ne spori intelegerea – si entuziasmul si aventura intregului proces.”

Una dintre dilemele oamenilor este de ce se aplica rezultatele cercetarilor pe animale la oameni. De fapt, este o perceptie falsa arata autorul. Cercetatorii nu fac astfel de generalizari: daca maimuta face asta, atunci oamenii fac si ei asta. Spun in schimb: maimutele fac asa, hai sa vedem daca si oamenii fac la fel.

Al doilea capitol al cartii „Experimente clasice in psihologie”, de Douglas Mook, este o „istorie scurta a psihologiei experimentale”. Autorul incepe cu Rene Descartes (1596-1650) – filosof, om de stiinta, matematician (a inventat geometria analitica si coordonatele carteziene), soldat profesionist si mercenar in razboaiele religioase ale vremurilor lui. Descartes s-a intrebat: Ce putem sti cu siguranta? Iar raspunsul a constituit punctul de plecare al psihologiei experimentale – metoda introspectiei: „Daca doresti cunoastere, priveste inauntru.” Iata rationamentul: „Chiar daca gresesc crezand ca am degete, faptul ca ma gandesc ca le am este de netagaduit. Daca acest calculator pe care il vad e o halucinatie, aceasta inseamna doar ca nu exista nimic „acolo in exterior” care sa corespunda cu ceea ce vad eu. Faptul ca il vad este totusi, dincolo de orice discutie. Aceasta inseamna la randul ei ca pot fi absolut sigur de existenta mea ca o minte care gandeste, vede si se indoieste. Toata lumea exterioara, inclusiv corpul meu, poate fi o iluzie, dar nu si mintea mea. De unde si concluzia lui Descartes: Cogito, ergo sum. Cuget, deci exist.” Lui Descartes ii datoram si conceptul de reflex. De asemenea, Descartes a fost adeptul dualismului minte-corp. Adeptii materialismului l-au contrazis – materia si energia sunt singurele realitati.

Urmeaza filosoful englez John Locke (1632-1704) care s-a intrebat: „De unde provine cunoasterea in primul rand? Cum cunoastem ceva?” Raspunsul lui a constituit un pas inainte pentru stiinta in general: cunoastem totul prin experienta, iar experienta ne parvine prin intermediul simturilor: „Nu exista nimic in minte care sa nu fi existat inainte in simturi.”, zicea Locke. Deci, nu ar exista idei innascute, ci doar capatate prin experienta. Astfel, empirismul venea sa se opuna nativismului care sustinea ca unele idei sunt innascute (Descartes a fost un nativist). Douglas Mook concluzioneaza: „Ajungem la ceea ce va fi o idee foarte puternica: mintea este formata din elemente care fie ca se afla „in simturi” acum (senzatii) sau s-au aflat in trecut (amintiri), iar acestea sunt reunite prin asociatii invatate. Aceasta a fost denumita Teoria Tinkertoy a mintii: mintea este formata din multe elemente mici (ca elementele unei jucarii Tinkertoy), iar acestea formeaza structuri care sunt mentinute impreuna prin legaturile asociatiilor (asa cum micile piese de legatura mentin constructia Tinkertoy).” Vom recunoaste ideile lui Locke in formularile ulterioare ale psihologiei behavioriste.

Filosoful german Immanuel Kant (1724-1804) a facut un pas inainte semnificativ. El a sustinut ca „exista multe lucruri in mintea noastra care nu au fost niciodata in simturile noastre si nici nu puteau sa fi fost.” Kant poate fi considerat predecesorul psihologiei gestaltiste si al celei cognitive. Conform lui, da, folosim informatii senzoriale, insa in mintea noastra se produc diverse procese prin care ele sunt modificate, clasificate si elaborate.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea era clar ca se nastea o noua stiinta. Ernst Weber, Gustav Fechner, Hermann von Helmholtz, F.C. Donders facusera primele experimente pentru a investiga senzatiile, impulsurile nervoase, sistemul nervos. Fizicianul-fiziologul-filosoful-psihologul Wilhelm Wundt a dat un cadru, un nume si posibilitatea publicarii studiilor din noua stiinta. El a infiintat primul laborator oficial al psihologiei experimentale. Programul de cercetare al lui Wundt si al tinerilor entuziasti din jurul sau s-a bazat pe introspectie: „Identificam elementele constiintei; determinam ce ansambluri o formeaza si determinam apoi cum fac asta, ce procese sunt implicate.” Usor de combatut si nesigura in multe parti, metode introspectiei a pierdut teren in fata metodei observarii comportamentului. Edward Thorndike a inceput aplicarea ei in experimente prin studierea rezolvarii de probleme la animale. Ideile evolutionismului, lansate in 1859, de Charles Darwin au venit sa sustina curentul nou. Din punct de vedere evolutionist, „ceea ce conteaza este ceea ce faca un animal sau un om, nu ceea ce gandeste inainte de a face.” Astfel, s-a trecut de la studiul mintii la cel al comportamentului – baza scolii de gandire a lui John B. Watson (1878-1958) – behaviorismul. Acesta sustinea ca „metodele obiective ne permit sa studiem lucruri interesante in cazuri in care introspectia este pur si simplu imposibila – psihologia animala, de exemplu.” Astfel, psihologia ar trebui sa fie studiul modului in care oamenii si animalele se comporta in diferite situatii. Insa, ce se intampla cu modificarile raspunsurilor oamenilor si animalelor ca urmare a adaptarii lor la situatii in urma dobandirii de experienta? Ivan Pavlov (1849-1936) a aratat ca „nu suntem limitati la conexiunile stimul-raspuns cu care ne nastem. Putem forma unele noi.” Concluzia? „Creierul nu reactioneaza doar la ceea ce este prezent acum. Acesta isi modifica reactiile in lumina a ceea ce s-a intamplat anterior.”

Psihologia gestaltista a sustinut ca „in minte exista mai mult decat elementele senzoriale – iar in comportament este mai mult decat raspunsurile la stimuli.” Punctul de plecare a fost descoperirea miscarii aparente de catre Max Werthaimer. Ideea de baza: „partile sunt incastrate in intreguri, care isi imprima proprietatile partilor.” Fondatorii psihologiei sociale experimentale – Solomon Asch, Muzafer Sheriff si Kurt Lewin au fost puternic influentati de psihologia gestaltista: „Pare natural sa consideram o persoana intr-o situatie sociala ca fiind incadrata intr-un camp unde el sau ea afecteaza si este afectat/a de tot ceea ce se petrece – intregul – incluzand actiunile celorlalti.”

In 1967, cartea lui Ulrich Neisser – „Cognitive Psychology” – reprezenta o „sinteza de cercetare asupra imaginilor mentale, organizarii perceptuale, encodarii memoriei si reactualizarii si asupra gandirii”. Abordarea cognitiva, de procesare a informatiei dadea un nou avant experimentelor in psihologie!

Cele 58 de experimente din cartea „Experimente clasice in psihologie”, de Douglas Mook, isi asteapta cititorii curiosi, nu doar specialisti, ci si cei pasionati de psihologie, pentru a descoperi cum putem cunoaste si explora mintea umana intr-o maniera stiintifica!

Cristina Dragulin, psiholog clinician specialist, este editor coordonator al site-ului Psihologie.ro. Imbina zi de zi pasiunea pentru psihologie cu cea pentru scris si citit. Cum fara nici una nu se poate simti implinita pe deplin, a gasit o modalitate de a le “aduce impreuna” in acest site, in scrierea si traducerea de carti de psihologie.

PSIHOLOGIE.RO va recomanda volumul „Experimente clasice in psihologie”, de Douglas Mook.