Alexandra este o persoana puternica si senina. Pe mine – ca adult, psiholog si psihoterapeut – atitudinea ei fata de viata m-a smerit.
Alexandra si cu mine suntem de aceeasi varsta. Daca, pana la 26 de ani, eu am citit mult despre rezilienta, Alexandra este cea care dovedeste cu viata ei ca rezilienta exista. Alexandra are acea capacitate de a depasi stresul si adversitatile si de a evolua pozitiv, in ciuda experientelor triste.
Alexandra și Cristi, viitorul sot, ingrijesc de cei doi copii ai lor si de fratii ei mai mici. In total, ei poarta de grija la sapte copii. Tatal lor nu isi asuma responsabilitatea, iar pe mama a rapus-o cancerul, din ianuarie 2010. Dar sunt mai mult de doi ani de cand Alexandra si Cristi au devenit parinti pentru inca cinci suflete, in afara de proprii copii. De mica, Alexandra a fost mana dreapta a mamei, insotind-o la munca, direct de la scoala. Fiind sora cea mai mare, a invatat sa ocroteasca, sa aiba rabdare si sa imparta resursele in mod echitabil.
Putini oameni sunt capabili de asemenea fermitate si delicatete, in acelasi timp. Alexandra a dus povara spitalizarii si inormantarii mamei. Tot ea a fost alaturi, in acele momente, de prescolarii si de adolescentele ramase orfane. Alexandra a mentinut echilibrul in casa, sub aspect emotional si administrativ. Ea i-a ajutat pe princhideii de 3 si 5 ani sa intelaga ca mama nu mai este. Ea a intampinat si a gestionat dezorientarea celor trei surori aflate la o varsta sensibila (11, 14, 18 ani). Ea a facut de mancare si a mentinut echilibrul in familie… Nu l-a avut alaturi decat pe Cristi.
Cat de bine poate face un om – o femeie tanara – toate aceste lucruri? Sansele sunt prea mici. Tocmai de aceea, Alexandra este ea insasi o lectie de viata pentru multi dintre noi… Dupa aproape doi ani de la moartea mamei, copiii pe care ii are in grija se dezvolta frumos si promitator. Veronica se tine cu pasiune de carte si isi alege facultatea. Andreea, cand nu merge la scoala, iese la plimbare cu cei trei pitici ai familiei. Alina vine in mod constant de la scoala la centrul de zi, ca sa isi faca temele. La 7 ani, Mihaela ii invata pe cei micuti cand este cazul sa isi puna papucii, cand este curent in casa si cum sa inchida usa fara sa o tranteasca. Bogdan si Monica, de 5 si 3 ani, au o imaginatie si o istetime care uneori ma pun in incurcatura. Iar Alexandra le vorbeste fiecaruia de la egal la egal, nu-l scapa pe bebe din brate si pe cei mici din ochi, face curat, gateste, iar surorile ei se mira cum de ”se prinde ea de toate”, numai dintr-o privire… Se pare ca Dumnezeu cand iti da o cruce, iti da nu numai puterea sa o porti. Ci si talentul da a dansa cu ea in spate.
Ii vizitez pe Alexandra si pe Cristi, pentru ca invat cum sa ai in jurul tau copii de varste diferite, cu nevoi diferite si sa le poti face fata tuturor. Sa le poti zambi, sa te poti juca de-a Alba ca Zapada si Minnie Mouse, chiar daca bebe s-a smiorcait toata noaptea. Sa raspunzi calm, sa te interesezi de sedintele scolare si sa ai un cuvant bun pentru fiecare, chiar si cand esti obosita. ”Cred ca sunt o norocoasa”, imi spune uneori Alexandra. Din cand in cand oboseste… si isi revine in cateva minute. ”Nu pot sta locului mai mult. Am asa o forta… parca nici nu stiu de unde vine”. Zambim amandoua.
Dumnezeu a daruit-o cu aptitudinea de a face fata valurilor vietii, fara a dezvolta conditii psihopatologice. Din contra. Indraznesc sa cred ca oamenii ca Alexandra au primit atatea responsabilitati, pentru ca numai ei le pot infrunta si le pot duce cu atata dragoste… Si ca, daca i-am ”despovara” de ele, de fapt am face o mare greseala.
Eva Pirosca are 25 de ani. Este tanara, talentata si atat de norocoasa, incat trebuie neaparat sa foloseasca darurile astea. Asa ca se formeaza ca psihoterapeut (in psihoterapia centrata pe persoana) si ca om. Si scrie, cat mai sincer, despre aceste lupte si despre altele.
PSIHOLOGIE.RO va recomanda cartea“Hrana care otraveste”, de Michael Eigen.
