“Fiecare avem un eu, dar nu cred ca ne-am nascut cu unul. Stiti cum nou-nascutii cred ca fac parte din tot; nu exista separat. 
Fundamentul notiunii de unicitate se pierde foarte devreme in noi. E ca si cum faza initiala a luat sfarsit; Unicitate: copilarie, ne-formare, primitivitate. Nu mai este valabil sau real. Ceea ce e real e separarea. Si, la un anumit punct din frageda pruncie, ideea de eu incepe sa se formeze. Micii noastre proportii de unicitate i se da un nume, i se spun tot felul de lucruri despre sine. Si toate aceste detalii, opinii si idei devin realitati care duc la crearea noastra, a identitatii. Si acest eu devine vehiculul de navigare in lumea noastra sociala. Dar eul e o proiectie bazata pe proiectiile celorlalti. Asta suntem noi cu adevarat? Sau cine vrem cu adevarat sa fim sau ar trebui sa fim?
Si cand mi-am dat seama si am inteles cu adevarat ca eul meu este o proiectie si ca are o functie s-a intamplat ceva ciudat. Am incetat sa-i mai acord atata autoritate. I-am dat ce i se cuvine. L-am dus la terapie. Am devenit foarte familiarizata cu comportamentul sau disfunctional. Dar nu mi-e rusine de eul meu. De fapt, chiar imi respect eul si functia lui. Si, de-a lungul timpului si cu rabdare, am incercat sa traiesc tot mai mult din esenta mea. Si, daca poti face asta, se intampla lucruri incredibile.” (actrita Thandie Newton)
