Asociatia ERUDIO va invita miercuri, 15 aprilie, la ora 16:30, la Libraria Carturesti din cadrul Muzeului Taranului Roman, la deschiderea programului REcreatio – Scoala de creativitate pentru copii, adresat copiilor cu varste cuprinse intre 6 si 13 ani.
Dana Papadima, coordonatorul programului Recreatio mentioneaza: „Credem ca in lumea de azi este nevoie de creativitate in orice facem si vrem sa facem. Jocul, imaginatia, exersarea diverselor forme de expresivitate ii ajuta pe copii sa-si descopere si sa-si valorifice potentialul creativ. Totodata, invatand sa se exprime creativ, copiii invata sa se cunoasca pe ei insisi, sa ii cunoasca mai bine pe cei din jur si sa-si construiasca o personalitate armonioasa.”
La REcreatio, timp de opt saptamani, copiii vor parcurge un drum de autocunoastere si relationare cu ceilalti folosind creativitatea ca limbaj de comunicare si autodescoperire. Copiii isi vor intari increderea in ei insisi, invatand sa-si afirme dezinhibat propria persoana: trairile proprii, corporalitatea si prezenta in spatiu si timp, asumarea propriei identitati. Isi vor descoperi potentialul creativ, exersand diverse forme de utilizare imaginativa a limbajului. Alaturi de coordonatori si de profesorii invitati, copiii vor descoperi forme de exprimare plastice, sonore si cinetice care sa le puna in valoare personalitatea si vor invata cum sa inteleaga mai multe despre ei insisi, despre semeni, despre cum pot interactiona mai bine cu acestia.
Cursul este alcatuit din patru module, fiecare dintre ele urmarind cate o tema: Increderea de sine – Tehnici teatrale – coordonatori Marcela Andrei, Mihaela Michailov, Puterea cuvintelor si a povestilor – coordonatori Dana Papadima si Gabriela Tokacs, Expresivitatea imaginilor si a sunetelor – coordonatori Stela Lie, Mihaela Paraschivu, Doina Roman, Impreuna cu ceilalti – jocuri de creativitate si colaborare in echipa – coordonatori Dana Papadima si Gabriela Tokacs.
Copiii vor invata jucandu-se, profitand de exceptionalele valente formative ale jocului. Vor pasi, alaturi de profesorii lor, pe terenul imaginatiei, spre a-si imbogati experienta propriei lumi si a propriei persoane.