Sub titlul de “Performanta in leadership prin etica si integritate”, cea de a patra conferinta organizata pe 29 octombrie 2015 de European Mentoring & Coaching Council Romania (EMCC), a dezbatut, in primul rand, notiunea de responsabilitate, termen ce aduce cu sine ideea de solidaritate globala, capatand astfel conotatii deosebite. Evenimentul, desfasurat la Crowne Plaza Hotel Bucuresti, a beneficiat de prezenta unor speakeri si a unor invitati de renume in domeniile in care activeaza, respectiv Coaching, Mentoring si Leadership, atat din Romania, cat si din strainatate.
”Aceasta conferinta a fost una deosebit de importanta si ma simt privilegiat ca am putut participa”, a declarat Gregoire Barrowcliff, vicepresedintele EMCC International, subliniind faptul ca tipurile de comportamente lipsite de etica la scara larga – cum ar fi Volkswagen, pesticidele toxice, creditele ipotecare de inalt risc, cheltuielile desfasurate in industria armamentului, coruptia guvernelor etc. – sunt de-a dreptul socante.
”Am devenit atat de obisnuiti cu aceste aspecte incat suntem tentati sa credem ca ele pur si simplu nu se schimba. Dar aceasta conferinta a scos la iveala un adevar care poarta in el speranta pentru o lume mai buna: cand fiecare dintre noi se comporta etic si cu integritate, devenim onesti cu noi insine, ne pasa de ceilalti, devenim lideri mai buni cu o mai buna performanta si vom contribui la schimbarea lumii in bine. Este o chestiune de responsabilitate personala, in vietile noastre si in munca noastra, indiferent de locul nostru in societate”, a precizat Gregoire Barrowcliff.
Unele idei vehiculate au atins si informatii cum ar fi o etica a gestionarii resurselor noastre la nivel global si a comunicarii despre adevaruri spuse sau nespuse. Profesorul Florian Colceag, fondator al Asociatiei IRSCA Gifted Education, a adus in dezbatere importanta si necesitatea unui nou sistem educational, dar si cifre si statistici impresionante, care ne afecteaza nu la nivel de natiune, ci la nivel modial. De pilda, aproape 679 de milioane de oameni de pe glob nu au acces la apa potabila si mai avem nu mai putin de 38 de ani pana cand rezervele de petrol se vor termina la nivel mondial daca va continua consumul ca pana acum.
In plus, au subliniat importanta unor astfel de comportamente necesare unei evolutii la nivel uman invitati precum Cornelia Preda, Regional Ethics and Compliance Manager Abbie, cu tema “Leadership etic – cultura sau comportament?” , dr. Ing. Cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu cu tema “Zborul cosmic – etica si integritate, motivatie, actiune, evolutie, performanta”, Mihai Popa Radu, Managing Partner Seeds for Success, care a vorbit despre “Beneficiile vazute si ne-vazute ale leadershipului etic” etc.