“Am cunoscut oameni carora nu le este frica de nou”

Lili Marioara este, in prezent, profesor de educatie speciala la un liceu din Carolina de Sud, din Statele Unite ale Americii. Ea a lucrat in Romania ca psihopedagog si logoped. In acest interviu, ne spune care este specificul muncii unui psiholog care alege sa fie profesor psihopedagog, care este importanta schimbului de experienta cu alti specialisti din alte tari, indiferent in ce domeniu al psihologiei lucrezi si, desigur, care este specificul sistemului de invatamant special din America.

Spuneti-ne cate ceva despre studiile si experienta dumneavoastra profesionala.

Am absolvit Facultatea de Psihologie-Sociologie a Universitatii Spriru Haret din Bucuresti, in 2003. Am urmat, in 2001, cursurile de logopedie ale Asociatiei Logopezilor din Romania si am obtinut diploma de logoped. In 2002, m-am angajat la Scoala Speciala nr. 7 din Bucuresti, ca profesor psihopedagog. Apoi, din 2003 am lucrat un an la Scoala de Hipoacuzici tot din capitala, ca logoped. In 2005, am plecat ca voluntar in Italia – prin intermediul programului pentru tineret – EVS (European Voluntary Service) – intr-un mic orasel istoric numit Gradara. Cei interesati sa afle mai multe despre programe de acest fel, care se adreseaza tinerilor cu varsta intre 18 si 25 de ani, pot gasi informatii pe site-ul www.icye.org.

La intoarcerea in tara, in 2006, am reluat activitatea de logoped de la Scoala de Hipoacuzici. In 2007, am plecat in Carolina de Sud, ca profesor de educatie speciala, prin programul de recrutare Faces despre care puteti citi pe site-ul www.facesinc.org . Pe scurt, este o organizatie americana, cu reprezentanta in Romania (si in alte tari, desigur), care recruteaza psihopedagogi/profesori pentru a lucra in scolile din Carolina de Sud.

Cum ati ales sa urmati tocmai aceasta specializare la facultate?

Mi-am dorit de mica sa devin medic, mai exact chirurg. Insa, dupa ce am absolvit sectia de chimie-biologie la liceu, mi-a dat seama ca nu sunt potrivita pentru aceasta profesie. Asa ca am luat decizia sa ma ocup de… sufletul omului, la fel de important ca si trupul! Sa fiu un chirurg de suflete! In consecinta, am ales facultatea de Psihologie. Si am ales, in special, Facultatea de Psihologie-Sociologie din cadrul Universitatii Spiru Haret, in speranta ca o sa-mi ofere o perspectiva cat mai cuprinzatoare asupra celor doua domenii, pentru a-mi alege in cunostinta de cauza drumul in cariera. Oricum, cand alegi o facultate nu stii cu exactitate ce se va intampla, daca iti va placea sau nu ce inveti. Descoperi asta pe parcurs, iar eu am descoperit ca-mi place si ca aceasta profesie imi ofera ocazia sa ma dezvolt inclusiv personal.

Cat de important a fost ce ati invatat la facultate in comparatie cu ce ati invatat la cursurile de specializare si apoi din practica?

Facultatea iti da un imbold, o perspectiva, iti da liniile directoare, iti ofera accesul la anumite arii de interes. Apoi, cursurile iti ofera o intelegere mai profunda a domeniului in care doresti sa lucrezi. Dar, desigur, practica e cel mai bun profesor, ea este cea care te invata cu adevarat meserie.

De ce ati ales sa faceti cursuri de specializare in logopedie? In ce fel v-au ajutat in activitatea de psihopedagog?

Cand mi s-a oferit ocazia sa lucrez ca psihopedagog, m-am gandit ca n-ar fi rau sa fac astfel de cursuri. Copiii cu dizabilitati, de cele mai multe ori, au tulburari de limbaj. Iar cursurile acestea m-au ajutat sa inteleg mecanismele prin care sa le fiu utila acestor copii si sa-i ajut sa depaseasca anumite dificultati in comunicare. Desigur, m-au ajutat si pe mine ca om, ca orice curs pe care il faci si care te imbogateste personal si profesional.

Aveti destula experienta in lucrul de psihopedagog in scoala romaneasca. Ce dificultati/prejudecati intampina un psihopedagog in scolile speciale romanesti? Sunt si puncte pozitive de remarcat?

Invatamantul special romanesc este precar, nu este specializat pe tulburarile copiilor, clasele din scolile speciale sunt formate din elevi cu diferite deficiente si clasa devine un amalgam de probleme pe care nu le poti controla, cu atat mai putin sa mai poti ajuta cu ceva copiii. Dar, dincolo de aceasta problema, cu care se confrunta de altfel orice sistem special de invatamant din lume, o mare tara este lipsa metodelor de predare specifice fiecarei tulburari fizice sau psihice in parte. Nimeni nu iti poate oferi materiale pedagogice specializate; fiecare pedagog lucreaza cum stie el mai bine, fara sa aiba studii pe care sa se bazeze si metode la indemana pentru a le aplica. Nu se fac suficiente cercetari si, deci, nu exista, repere teoretice clare care sa te ajute in practica. Se incearca in scolile speciale de la noi sa se elaboreze anumite manuale, insa ele nu pot fi eficiente daca nu se bazeaza pe niste cercetari solide.

O alta problema este lipsa unui sistem bine pus la punct de recompensa-pedeapsa. Nu exista modalitati clare prin care un copil sa inteleaga ca a facut ceva bine, pentru ca pedagogul nu are la indemana metode de a-l recompensa cand are un comportament bun si nici de a-l „pedepsi” cand face ceva rau. De exemplu, ca sa intelegeti, aici, in America, cand un copil injura i se face un referat de catre profesor si in baza acestuia, de pilda, se decide ca nu va mai participa la excursia din weekendul urmator. Alt exemplu, daca un copil invata sa raspunda corect la anumiti stimuli, i se da ocazia sa participe la o activitate pe care si-o doreste, organizata de scoala. Nemaivorbind ca in America nu exista scoli speciale, ci doar clase speciale in cadrul scolilor normale.

Apropo de acest fapt, cred ca aici e o problema pe care in Romania nu o intalnim – etichetarea, marginalizarea si ignorarea celor „speciali” de catre cei „normali”. Aici sunt mari probleme, pentru ca se fac diferente, pe cand la noi nu e cazul pentru ca copiii nu sunt nevoiti sa faca fata unei interactiuni permanente cu copii care nu au problemele cu care ei se confrunta. In America, dorinta de a-i integra, uneori ii pune pe cei cu „probleme” in ipostaze greu de infruntat mai ales din punct de vedere emotional. Un alt lucru de laudat in Romania este faptul ca putini parinti care au copii cu dizabilitati ii parasesc dupa ce afla de problemele lor. Zic asta din experienta mea, nu vreau sa generalizez. In America, cel putin aici unde lucrez, am intalnit multe cazuri de copii parasiti de parinti din aceasta cauza. Iar asta se vede in dezvoltarea lor emotionala. Nimic nu poate compensa dragostea parintelui natural. Am avut un caz in Romania, cu o mama care isi iubea atat de tare copilul si avea atat de multa grija de el, incat acesta, desi medicii spuneau ca nu avea nici o sansa sa-si revina (avea mai multe diagnostice, printre care si hipoacuzie), la un moment dat, a inceput sa auda, iar medicii erau uimiti pentru ca nu-si explicau ce se intampla. Eu zic ca doar dragostea mamei si ingrijirile ei erau adevarata explicatie.

Tot ce am zis demonstreaza ca nici un sistem nu poate fi perfect si ca trebuie totul adaptat cerintelor si specificului fiecarei culturi si societati. Insa, acest fapt nu exclude posibilitatea sa invatam unii de la altii.

Ce inseamna pentru dumneavoastra faptul ca ati lucrat un an ca voluntar in Italia? Ce ati invatat acolo?

Din punct de vedere profesional, am avut ocazia sa interactionez cu oameni din alt mediu, din alta cultura si sa ma adaptez din mers unor alte metode de lucru. Din punct de vedere personal, m-am dezvoltat enorm, am capatat incredere in mine pentru ca ma lasau sa am initiative, imi era luat in considerare punctul de vedere, iar atunci cand greseam mi se arata de ce am gresit si cum sa indrept lucrurile cu multa deschidere si calm.

Am participat la mai multe proiecte destinate, in principal, copiilor. In Gradara, exista o „Ludoteca” – un spatiu de joaca, de educatie si de timp liber destinat tuturor, de la 1 la 99 de ani. De exemplu, participam la proiecte care aveau ca scop sa-i invatam pe copii istoria locului prin joc, sa cream pe baza miturilor jocuri educative in functie de grupele de varsta. De pilda, eu a trebuit sa inventez personaje de joc. Mi s-a dat totala libertate, si desi nu sunt o desenatoare sau povestitoare minunata, am reusit sa creez aceste personaje. Daca greseam, eram corectata si ajutata sa inteleg ce trebuie sa fac. Acolo, in zona, este un castel – Castelul lui Paulo si Francesca (care este mentionat in Divina Comedie a lui Dante), unde organizam numeroase jocuri educative cu scopul ca cei mici sa invete istoria locului, dar nu numai, de pilda ii invatam sa se orienteze fara busola, sa invete cum se facea pe vremuri caramida si multe alte lucruri. De asemenea, organizam sarbatorirea zilelor de nastere, si nu numai, cu mancare, muzica, si cu jocuri educative.

Un proiect interesant a fost promovarea castelului Paulo si Francesca, din Gradara – prin organizarea unei serate muzicale cu tematica din vremea respectiva. A trebuit sa ne ocupam atat de organizarea propriu-zisa (pergamente, pliante etc.), cat si sa fim personaje. De exemplu, eu am fost Francesca si ii intampinam pe oameni cu un cosulet, le dadeam pergamente si le explicam istoria locului.

Acum, spuneti-ne cateva cuvinte despre specificul sistemului de educatie special din America.

Asa cum am precizat mai inainte, nu exista scoli speciale in SUA. In cadrul scolilor normale, se organizeaza clase pentru copiii cu nevoi speciale. Exista mai multe categorii de tulburari care sunt integrate in sistemul de „special education”, am sa vi le spun pe cele mai importante: learning disabilities (dizabilitati de invatare), mild disabilities (dizabilitati medii), emotional disabilities (dizabilitati emotionale), profound mental disabilities (dizabilitati mentale profunde), trainable mental disabilities (dizabilitati mentale recuperabile).

Pentru fiecare tip de dizabilitate profesorul psihopedagog elaboreaza un program obligatoriu, denumit – program de interventie educationala individuala (IEP- Individualized Education Program), cu obiective clare in functie de tipul de tulburare. Astfel, dupa ce psihologul face o evaluare si pune diagnosticul, profesorul de educatie speciala elaboreaza acest program pe o perioada de un an. Anual acest program este revizuit, analizat si modificat in functie de progresele copilului. Pentru realizarea acestui lucru, se reuneste o echipa multidisciplinara formata din profesorul de educatie speciala, psihologul, parintele, un reprezentant al administratiei scolii si un profesor din sistemul de invatamant normal. Participarea psihologului este optionala, in functie de caz. Reevaluarea psihologica se face la 3 ani pentru a se stabili evolutia copilului si a se identifica ariile care trebuie dezvoltate. Acesta este rolul psihologului, de diagnostic si de identificare a ariilor cu probleme.

Precizez ca si profesorul de educatie speciala evalueaza copilul pentru elaborarea programului educational individualizat; in acest caz, aplica testul Brigance Diagnostic Inventory of Essential Skills. Exista un consilier scolar denumit „counselor”, care are un master in „guidance” si care preia atributiile psihologului scolar roman. El este sfatuitorul, cel la care apeleaza copiii sau parintii daca intampina probleme la scoala sau acasa. Acesta da sfaturi, vorbeste cu profesorii si parintii. In plus, tot el are un rol administrativ, urmareste traseul educational al copilului, ce note are, cate credite (fiecare materie are alocate anumite credite minime, care la final se aduna pentru a se stabili daca elevul trece clasa sau nu), ce examene a luat si cate nu.

In cazul tulburarilor usoare, copiii sunt integrati in sistemul normal de invatamant, urmand in pararel si ore de recuperare ( „resource” cum se numesc aici) pe anumite arii, cele mai importante fiind cele de matematica si de engleza. Cei care au tulburari grave, urmeaza clase speciale si doar la o materie pe zi merg in clase din sistemul normal, la materii care, de obicei, sunt cu compenente practice. Ei vor urma doar specializari ocupationale, nedand in clasa a XII-a examenul de bacalaureat, spre deosebire de cei care, desi au „learning disabilities” au mers la clasa normala si doar pe anumite arii au mers la ore de educatie speciala (resource). Acestia din urma pot da examenul de bacalaureat si apoi se pot inscrie la colegiu.

Parintii au un cuvant greu de spus in educatia copiilor lor. Depinde foarte mult de ei daca copiii primesc educatia potrivita nivelului lor intelectual si de dezvoltare. Fara acordul lor un copil nu poate urma o clasa speciala, chiar daca evaluarea psihologica si pedagogica arata ca ar avea nevoie de educatie speciala. Din pacate, parintii care aleg sa ignore aceste evaluari vor avea copii care la 21 de ani (varsta dupa care nu mai esti acceptat in liceu chiar daca nu l-ai terminat) nu vor avea nici diploma nici specializare ocupationala. Dar, aceste cazuri raman totusi in numar mic. Majoritatea inteleg ca trebuie sa ia masuri pentru ca si copilul lor sa primeasca educatia corespunzatoare.

Atat in Italia, cat si acum in America, ati avut ocazia sa faceti schimb de experienta cu psihopedagogi din mai multe tari. In ce fel v-a ajutat interactiunea cu ei?

Am simtit nevoia sa interactionez cu specialisti straini, pentru ca simteam ca la noi ma invart intr-un sistem inchis, plin de bariere si prejudecati, si care nu vrea sa se dezvolte. Simteam, efectiv, ca ma sufoc. Am vrut sa cunosc alti oameni, sa vad cum e la ei in tara, cum se lucreaza in alte locuri. Si am cunoscut oameni relaxati, care studiaza lucrurile in profunzime, carora nu le este frica de nou, de comunicare, de greseli si care stiu sa te invete sa inveti din greseli.

A lucra si a cunoaste alti specialisti a fost pentru mine o reimprospatare. Am vazut cum cultura, mentalitatile influenteaza orice sistem de invatamant si cum faptul ca oamenii pot fi optimisti, deschisi, cu atitudini pozitive in sistemele lor de relationare poate duce la implementarea unui sistem educativ care sa adapteze aceste calitati in metodele de lucru. Asta nu se poate invata din carti. In Italia, de pilda, am vazut prima oara cum oamenii care nu sunt presati de nevoile zilnice, se dezvolta mai complex profesional si personal decat noi, care desi avem cunostinte si experienta, nu le putem aplica eficient din cauza stresului si inchistarii cotidiene.

Cand m-am intors in tara, incercam sa comunic ce am invatat dar am fost intampinata mai ales cu ironie, reprosandu-mi-se ca vreau sa ies in evidenta, ca oricum ce spun eu nu se poate aplica. M-a durut aceasta lipsa de deschidere si de dorinta de a invata. Nimic nu trebuie aplicat mot-a-mot ca in alta parte, dar asta nu inseamna ca nu poti invata de la altii si dezvolta apoi ce inveti.

Ce le recomandati celor care vor sa urmeze o cariera in domeniul psihopedagogiei si/sau logopediei?

Trebuie sa iti placa sa lucrezi cu copiii, sa fii deschis si sa stii sa asculti. N-as recomanda aceasta cariera daca nu sunt, prin structura, persoane optimiste, care sa fie capabile sa consume extrem de multa energie fizica si psihica in lucrul cu copiii cu dizabilitati. Si, oricum, nici nu cred ca trebuie sa fie ceva ce sa-ti propui pentru toata viata, cred ca ajungi la un punct in care iti spui ca e momentul sa faci si altceva, tocmai pentru ca aceasta meserie te consuma energetic foarte mult. Desigur, satisfactiile sunt, desi apar mai greu decat in alte cazuri. Cand vezi un copil ca reactioneaza la un stimul dupa mult timp de lucru cu el si simti si vezi progresul cat de mic al lui, normal ca te simti incurajat sa continui. Dar ca sa faci aceasta munca trebuie sa fii impacat cu tine insuti/insati, pentru ca imediat copiii iti vor simti starea. Daca esti suparat intr-o zi, nu poti lucra cu ei, te simt si devin rigizi; daca reusesti sa fii increzator si sa ai o atitudine pozitiva te intampina si ei la fel; trebuie sa fii mereu stapan pe tine, sa fii constient tot timpul de problemele lor si ale familiilor din care provin ei, sa stii sa comunici cu ei. Si, astfel, la un moment dat, apar si satisfactiile.

Se spune ca invatam mereu de la cei cu care interactionam. Ce ati invatat de la copiii cu care ati lucrat?

Copiii m-au invatat sa iubesc oamenii indiferent de cum sunt ei, sa nu-i judec si sa-i accept asa cum sunt.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pentru a putea trimite comentariul, va rugam sa completati operatia matematica de mai jos (filtru de spam). *