In 2003, aparea, la editura Jossey-Bass din San Francisco, o carte cu un titlu cel putin ciudat, scrisa de doi psihoterapeuti americani cu o vasta experienta. Cartea se numea: “The Mummy At The Dining Room Table” (publicata un an mai tarziu si in Romania, cu titlul: “Mumia de la masa din sufragerie”). Cartea a fost un succes de piata, atat datorita titlului incitant, dar si a subiectului neobisnuit. Terapeuti americani celebri povesteau despre cele mai bizare cazuri intalnite in cariera lor.
Putini stiu, insa, ca “The Mummy At The Dining Room Table” este, de fapt, al doilea proiect editorial realizat de Jeffrey Kottler si Jon Carlson. Cu doar un an in urma, in 2002, ei publicasera la prestigioasa editura Brunner/Routlege din New York, o alta carte, care, desi nu a fost la fel de tentanta pentru publicul larg, a reprezentat un eveniment pentru comunitatea psihologilor. Ceea ce isi propusesera Kottler si Carlson sa realizeze era sa puna in discutie publica un subiect aproape tabu printre psihologi: esecul in terapie. Cei doi autori au reusit sa adune in volumul “Bad Therapy. Master therapists share their worst failures”, marturiile a 20 dintre cei mai cunoscuti psihoterapeuti americani contemporani, adaugandu-le si confesiunile proprii.
Profesionistii care au avut curajul sa participe la acest proiect insumeaza peste 600 de ani de practica clinica. Sunt terapeuti care au lucrat in toate mediile posibile: in clinici private, spitale, in scoli, in unitati militare si penitenciare. Subiectii cazurilor lor ratate sunt la fel de diferiti ca si pregatirea si orientarea terapeutilor. Veti intalni copii, tineri, batrani, clienti bogati sau oameni aflati la limita subzistentei. Veti gasi povestite esecuri petrecute in intimitatea cabinetului si erori facute pe scena, sub privirea a sute de spectatori. Veti descoperi terapeuti facand greseli de interpretare, erori de strategie, profesionisti cu zeci de ani de experienta care isi pierd cumpatul sau se lasa manipulati de pacienti. Iar, in final, veti afla cum fiecare dintre ei a incercat sa invete ceva din greselile pe care le-a facut.
Fragment din carte:
Capitolul 16 – Arthur Freeman
“Gerald era un baiat de 16 ani, care a fost trimis de scoala la terapie. Motivul era faptul ca avea un tic motor, care implica scuturarea capului. Ceilalti copii il strigau „Tremurici”. Conform celor de la scoala, nu exista nici o explicatie medicala sau neurologica pentru acest tic. Copilul era, in plus, si foarte izolat. Freeman ne-a spus ca desi baiatul era un elev excelent si foarte talentat, era foarte neprietenos cu colegii de la scoala si cu vecinii sai.
Dupa o intrevedere de jumatate de ora cu Gerald, Freeman s-a intalnit cu parintii lui. In primul interviu cu acestia, si-a dat seama ca erau foarte ingrijorati in legatura cu baiatul lor, insa nu agreau ideea ca acesta sa faca terapie. “Mi-au spus foarte clar faptul ca venisera la terapie doar la insistentele consilierului lui Gerald.”
Freeman le-a pus mai multe intrebari despre dezvoltarea lui Gerald si despre viata lui de atunci. Cand a adus in discutie faptul ca Gerald nu are prieteni, mama a spus „Va avea suficient timp mai tarziu ca sa-si faca amici. Acum trebuie sa invete bine la scoala ca sa intre la un liceu bun si, apoi, sa mearga la facultatea de drept.” „Stiti de obiceiul lui de a-si clatina capul?”, i-a intrebat Freeman. „Da”, a raspuns mama. „Si care e problema? Fratele meu are propria lui afacere cu lampi si are acelasi tic. E casatorit si are copii. Cui ii pasa? Gerald va fi bine.”
„Stiti ca, la scoala, copiii rad de el si ca ticul este motivul pentru care nu are prieteni?”, i-a intrebat Freeman. Mama s-a strambat si nu a raspuns la intrebare. La sfarsitul sedintei, Freeman i-a intrebat pe parinti daca au vreo nelamurire.
„Da, as avea ceva sa va intreb”, a spus tatal. „Slava Domnului”, si-a zis pentru sine Freeman. Tatal nu scosese nici un cuvant pana in acel moment. „Prima intrebare. In sala de asteptare, ati pus niste muzica foarte frumoasa. Ce radio este?” Freeman era socat. „Si urmatoarea intrebare?”, a insistat Freeman. Barbatul s-a uitat in jur, prin cabinet, scrutand de la podea pana la tavan rafturile de carti si a zis: „Ati citit toate aceste volume?” Astea au fost intrebarile lui”, ne-a spus Art.”
Mai multe fragmente din carte puteti citi la www.catharsismedia.ro
“Cand terapeutii rateaza. Maestrii psihoterapeuti povestesc despre cele mai mari esecuri din cariera lor”
De: Jeffrey Kottler, Jon Carlson
Editura Catharsis Media
Pret: 32 lei