Asa se vine la leagane, in fusta scurta?

Zilele trecute, m-am intalnit, in parc, cu o tanara mamica, ce nascuse in urma cu doua – trei saptamani. Era foarte vesela si zambea in permanenta, o amuzau si strambaturile bebelusului ei, care dormea in carucior.

Mi s-a parut ciudat sa fie chiar asa de vesela. In fond, la doua-trei saptamani dupa nastere (nascuse natural) nu esti in cele mai bune toane, nu te bucuri de cel mai bun somn si nici nu esti tocmai relaxata.

Totusi, ea zambea si chiar radea din orice. La leagane, o alta mamica se vaita ca baietelul ei in varsta de trei ani tinea mortis sa calce in toate baltile de pe trotuar. Parea foarte sigura ca nu-si mai doreste copii.

Am studiat, in aceste zile, diferite mamici. La locurile de joaca nu intra in contact doar copiii, ci si mamicile, o gasca “serioasa”, care se intalneste dimineata si seara, nu in dupa-amiezele toride, si care poarta in genti mai mult jucarii decat rujuri sau rimeluri. Unele sunt ponosite, se neglijeaza si par a se imbraca mereu cu aceleasi haine lalai. Altele vin de la plaja, bronzate, cu rochii mulate si voci stridente, tipand dupa copii.

Exista gasca fumatoarelor, care s-au imprietenit imprumutandu-si cate o bricheta, gasca sfatuitoarelor, care stiu intotdeauna cand le e prea cald sau prea frig copiilor altora, dar si gasca celor ce fac schimburi de experienta, punand intrebari intime de tipul “cat l-ai alaptat?” sau “face la olita?”.  

Daca arunci o privire catre mamici, ti se pare ca vezi dublu: multi dintre copilasi  le seamana atat de bine, ca parca sunt “mini-me”, ca in “Austin Powers”. Chiar daca nu le-au copiat trasaturile fetei, ereditatea si-a facut munca “de birou” atat de bine, incat acei “mini-me” seamana cu mamele lor la mers, la miopie, la constructia spatelui, la picioare. Mai cracanati sau mai slabuti, mai dezvoltati sau mai inalti, toti acesti pusti formeaza si ei o gasca aparte, mai galagioasa ca a mamicilor, dar nu neaparat mai recalcitranta. Caci, desi se cearta pe cate o jucarie, nu i-am auzit pe cei mici barfind: “Ai vazut-o draga pe aia, cum se imbraca? Asa se vine la leagane, in fusta scurta?”…

“Peste ani si ani, cand eu si baietelul meu vom fi intrebati ce varsta avem, oamenii se vor pripi sa socoteasca, in gand, diferenta “magica”, cea care spune varsta pe care o aveam eu cand am devenit mamica. Da, la 23-24 de ani, sunt ceea ce se poate incadra astazi sub tipologia de “mamica tanara”, care nu a scapat si nici nu va scapa de prejudecatile celor din jur. Am vrut sa incep prin a descrie unde am lucrat, ce scoli am absolvit si ce burse am avut prin strainatate, dar mi-am dat dat seama ca unica si cea mai de pret realizare din CV-ul meu este baietelul meu, iar cele mai bune referinte sunt zambetele lui de dimineata.” – Bianca Dima