Atentie, caine la volan!
Nu demult, citeam ca un american poznas si-a lasat cainele sa manevreze, cu labutele din fata, volanul masinii, stapanul patrupedului pastrand doar o mana pe volan. Din fericire pentru amindoi, aventura nu a avut urmari tragice, desi am inteles din stire ca traficul era destul de aglomerat. Intamplarea parea tipic americana. Ei au si autostrazi care le pot permite astfel de „glume” (e drept ca, daca sunt prinsi, nu-si prea pot recupera foarte curand carnetul), au si dispozitia necesara unor astfel de distractii. In afara de dansul manelist al lui Tarzan de Romania nu-mi amintesc de altcineva care sa aiba diverse preocupari atunci cand conduce masina (se exclud, desigur, conversatiile la telefon). Ei bine, m-am inselat amarnic. Avem si noi „americanii” nostri, chiar daca pe unii ii vedem in intersectia de la Doamna Ghica.
Nu demult, citeam ca un american poznas si-a lasat cainele sa manevreze, cu labutele din fata, volanul masinii, stapanul patrupedului pastrand doar o mana pe volan. Din fericire pentru amindoi, aventura nu a avut urmari tragice, desi am inteles din stire ca traficul era destul de aglomerat. Intamplarea parea tipic americana. Ei au si autostrazi care le pot permite astfel de „glume” (e drept ca, daca sunt prinsi, nu-si prea pot recupera foarte curand carnetul), au si dispozitia necesara unor astfel de distractii. In afara de dansul manelist al lui Tarzan de Romania nu-mi amintesc de altcineva care sa aiba diverse preocupari atunci cand conduce masina (se exclud, desigur, conversatiile la telefon). Ei bine, m-am inselat amarnic. Avem si noi „americanii” nostri, chiar daca pe unii ii vedem in intersectia de la Doamna Ghica.
Marti dupa-amiaza, orele 17.00-17.30. Trafic aglomerat, toata lumea se grabeste undeva. M-am oprit insa la mijlocul trecerii de pietoni, convinsa fiind ca nu am cum sa vad bine. Ei bine, nu ochii au fost cei care m-au inselat, ci logica. La volanul masinii care tocmai trecuse pe linga mine se afla o doamna cu cap de caine? Nu, nici gand. Se afla o doamna care avea in brate un ditamai dulau, asa incat capul femeii mai ca nu se vedea. Cu toate astea, ea conducea masina. Iar patrupedul, fericit de onoarea de a sta in brate, facea eforturi sa scoata si capul pe fereastra deschisa.
Pana la urma se poate concluziona nu numai ca animalutele noastre au efecte pozitive asupra psihicului nostru, alunga stresul, aduc armonia in familie si asa mai departe, dar iata ca, undeva in viitorul apropiat, ne vor conduce si masinile atunci cind noi vom fi prea obositi sau fara chef. Cel putin unii dintre noi cred asta, motiv pentru care s-au apucat sa-si invete patrupedele tainele sofatului. Nu e SF, deja imi imaginez cum ne vom certa in trafic cu un caine lup, cum vom ridica degetul sau vom injura un rottweiler. Pana nu vom avea totusi o lege in acest sens… n-ar fi mai bine sa va lasati animalutul preferat pe bancheta din spate?
“Probabil ca nu exista nici o legatura, vizibila, intre literatura universala, relatiile internationale, radio, presa scrisa, politica, securitatea de mediu, pasiunea pentru carti. Dar legatura exista si poarta numele meu. Accept provocarile, imi place sa aflu lucruri noi, ador sa scriu despre ceea ce stiu, sa intru in polemici, sa comunic cu ceilalti, cred ca putem face lucruri extraordinare in viata daca facem un efort minim. Si, mai mult decit atit, sint bucuroasa ca am ocazia sa ma aflu in acest spatiu, impreuna cu voi. Sper, din toata inima, sa devenim prieteni buni.” – Mihaela Raileanu
