Nimic mai bun decat cascavalul de altadata

Candva, prin anii ´90, am fost in vizita la cineva. Gazda asezase masa in asa fel incat sa stau langa mama, dar eu i-am spus, plina de reverenta, ca nu vreau sa stau langa ea. Doamna tot insista: „puiule, stai aici pe scaunel”, la care eu, ofuscata, i-am raspuns: „nu, multumesc, vreau sa stau aproape de cascaval…”

Astazi, cand jumatate dintre romani au probleme de greutate, iar un sfert dintre noi sunt deja obezi, intamplarile de demult, cu banane impaturite in ziar si cozi la „adidasi” de porc au un parfum invechit. Cel mai recent raport al Organizatiei Mondiale de Sanatate nu doar ne plaseaza pe locul al treilea in Europa, in privinta obezitatii la adulti, ci trage si un semnal de alarma asupra problemelor de greutate ale copiilor.

Iesiti din comunism, multi dintre parintii de altadata au dat salamul de soia, pe hamburgerul de porc, iar bananele tinute pe dulap, pe croissante frantuzesti cu unt. Toate aceste schimbari nu i-au afectat, insa, numai pe ei, ci si pe copiii lor, mari fani ai calculatoarelor si ai televizorului, privati de prinselea pe afara, de capra si „pitulusul”, cum se zicea prin partile noastre. Departe de mine gandul de a ridica in slavi comunismul! Doar priveam cu nostalgie spre copiii de altadata. Apropo, vedeati atunci atat de multi copii de patru-cinci ani cu dintii de lapte cariati, din cauza excesului de dulciuri? Dar copii care nu se pot da in leagan, pentru ca sunt prea grasi?      

In prezent, suntem preocupati de cum sa slabim repede si eficient. Urmarind nutritionistii, care sunt tot mai cautati prin emisiuni TV, am inteles ca nu exista diete minune, ci un stil de viata sanatos. Pe baza lui, putem reusi sa ne imbunatatim nu doar aspectul, la care ne raportam in mod subiectiv, ci si sanatatea. Putem incerca la infinit sortimente de branza-minune, guma de mestecat, diete cu rosii sau supa de varza, daca nu facem o analiza a ceea ce suntem noi in interior. Diferenta intre felul in care ne percepem noi insine si modul in care ne vad ceilalti trebuie luata in calcul inainte sa ne ingrijoram de greutatea noastra. Ne influenteaza modelele culturale promovate la televizor, pentru ca multi dintre noi ne petrecem prea mult timp in fata acestuia. Din aceasta cauza, multe femei obisnuite vor sa arate ca manechinele, carora nu le vad genunchii nodurosi, coastele iesite in afara sau foamea din stomac, ci doar aspectul „glamour”. Poate stiti reclama la o marca de sapun, care infatiseaza diferite femei, unele mai scunde, altele mai plinute, imbracate in lenjerie intima simpla si alba, nu in danteluri rafinate. Intr-adevar, suntem diferiti si nu ne putem aseza trupurile intr-un pat al lui Procust, ca sa devenim toti la fel de slabi, inalti, frumosi. Partea cu „destepti” o pun sub semnul intrebarii, caci nu stiu cate dintre cele ce vor sa isi urmeze modelele de la televizor au mustrari de constiinta ca n-au citit nimic de Fowles sau Marquez.

Si, pentru ca am ramas cu gandul tot la cascaval, tin sa va marturisesc ca parca niciunul nu e mai bun ca cel de altadata. Din toate intamplarile pe care mama mi le tot repovesteste cu acelasi entuziasm, de parca mi le-ar zice pentru prima oara, cea cu asezarea la masa mi-e cea mai draga, pentru ca imi reaminteste ca putin din orice este mai bun si, cu siguranta, nici nu ingrasa.

“Peste ani si ani, cand eu si baietelul meu vom fi intrebati ce varsta avem, oamenii se vor pripi sa socoteasca, in gand, diferenta “magica”, cea care spune varsta pe care o aveam eu cand am devenit mamica. Da, la 25 de ani, sunt ceea ce se poate incadra astazi sub tipologia de “mamica tanara”, care nu a scapat si nici nu va scapa de prejudecatile celor din jur. Am vrut sa incep prin a descrie unde am lucrat, ce scoli am absolvit si ce burse am avut prin strainatate, dar mi-am dat dat seama ca unica si cea mai de pret realizare din CV-ul meu este baietelul meu, iar cele mai bune referinte sunt zambetele lui de dimineata.” – Bianca Dima