Antreneaza-ti psihicul pentru un job in strainatate!

La inceput, a disparut nenea Aurel, de la patru. Si-a facut bagajul si a plecat la munca in Italia. Rand pe rand, vecinii si vecinele de bloc au luat calea strainatatii. Intai, a plecat un membru al familiei, apoi si-a luat dupa el sotul sau sotia, copiii, chiar catelul. Pana sa plec la facultate, disparusera o multime de vecini: tati, mame, unchi si matusi, copii ce ne fusesera prieteni de joaca. Pentru ca nu m-au mai vazut o perioada, cand eram in Bucuresti, niste vecine m-au crezut si pe mine maritata si instalata cu un job in Italia. In prezent, de pe fiecare scara lipseste cel putin o familie, care si-a gasit de lucru in strainatate. Iar blocul este cu patru etaje si cu multe scari!

Ne-au plecat matusi, unchi si prieteni, cumnati si colegi de scoala, mame si tati. Nu stiu daca mai este vreun roman care nu are macar o cunostinta cu locul de munca in Spania, Italia, Franta sau Germania.  
Cand nu aveam o familie, nu ma atragea emigrarea, pentru ca ma temeam de necunoscut. I-am privit cu indiferenta pe cei care o luau pe drumul deja batatorit al altor tari. De ce sa plece? Pentru bani? Dar unii dintre ei ii aveau si aici… Pentru mai multi bani? Da, unii nu vor simti niciodata ca au suficient. Ar mai fi si alte motive care ne pot convinge sa ne lasam in urma limba, prietenii, familia, poate chiar profesia. Stilul de viata din alte tari nu include multe dintre mizeriile cu care ne confruntam, in Romania, zi de zi. Nu doar salarizarea este mai buna in alta tara, ci si nivelul de trai. Bineinteles, exista dezavantaje care te pot marca din punct de vedere psihic, cum ar fi departarea de familie si prieteni, prejudecatile despre romani si lipsa de recunoastere a diplomelor de la noi. Eu, spre exemplu, cand am plecat cu o bursa, in Franta, am avut, ocazional, un job de baby-sitter, chiar daca in tara CV-ul meu incepuse sa fie luat in seama de angajatori. Inca de cand am ajuns acolo, am avut un soc psihologic. Desi stiam limba, nu cunosteam diversitatea de accente. Desi cunosteam cultura, am aflat ca doar credeam ca o cunosc. Desi ma asteptam la zambete, am primit pe nedrept replici intepatoare si, inca din prima zi, de cand am vrut sa imi cumpar un sandvis de la un magazin banal, m-am trezit inspectata in lumina becului, precum bancnota de cinci euro pe care o inmanasem vanzatoarei. Departe de mine gandul de a critica poporul francez. As vrea doar sa trag un semnal de alarma in privinta deciziei de a gasi un job in strainatate.   

Din ce in ce mai multi romani se vad cu bagajele facute, trecand granita catre o tara necunoscuta. Daca, acum cativa ani, emigrarea ii tenta mai mult pe muncitorii necalificati, datorita oportunitatilor financiare din strainatate, astazi, mai mult ca oricand, se imbarca in avioane si tinerii cu studii superioare sau cu diverse calificari. Un job de asistent medical, kinetoterapeut sau bucatar in Spania, Italia, Franta sau Canada te duce cu gandul la o viata mai buna, la avantaje materiale sau la integrarea intr-o tara cu o mentalitate evoluata, mai bine inchegata din punct de vedere cultural. Important este sa nu ai asteptari prea mari si sa pleci pregatit din punct de vedere psihologic. Daca luam decizia de a ne gasi un job in strainatate, trebuie sa fim cu picioarele pe pamant si sa nu ne asteptam sa gasim caini cu covrigi in coada. Caci, pe cat de multe lucruri ne enerveaza in Romania, pe atat de multe ne pot enerva intr-o alta tara, in care nu ne vom simti niciodata ca acasa. Si, asa cum atletii isi pregatesc corpul inaintea marilor competitii, si noi trebuie sa ne antrenam psihicul, daca luam decizia de a pleca la munca in strainatate.

“Peste ani si ani, cand eu si baietelul meu vom fi intrebati ce varsta avem, oamenii se vor pripi sa socoteasca, in gand, diferenta “magica”, cea care spune varsta pe care o aveam eu cand am devenit mamica. Da, la 23-24 de ani, sunt ceea ce se poate incadra astazi sub tipologia de “mamica tanara”, care nu a scapat si nici nu va scapa de prejudecatile celor din jur. Am vrut sa incep prin a descrie unde am lucrat, ce scoli am absolvit si ce burse am avut prin strainatate, dar mi-am dat dat seama ca unica si cea mai de pret realizare din CV-ul meu este baietelul meu, iar cele mai bune referinte sunt zambetele lui de dimineata.” – Bianca Dima