“Fiecare caz, fiecare om, ma marcheaza intr-un fel sau altul”

Claudiu Ganciu este psiholog, specialist in psihodrama si psihoterapie si coordonator al Centrului de Psihologie de Actiune si Psihoterapie (CPAP). Absolvent al Facultatii de Psihologie din cadrul Universitatii Bucuresti in anul 1995, Claudiu Ganciu s-a format in psihoterapie si psihodrama la Universitatea de Psihodrama Clasica din Milano, in perioada 1991- 1996. Detalii despre CPAP, gasiti pe: http://centrupsihologie.ro

Domnule Claudiu Ganciu, care a fost evolutia dumneavoastra profesionala?

Am avut o perioada de un an si jumate in care am acumulat experienta in cadrul unei structuri guvernamentale. Dupa aceasta perioada, mi-am deschis un cabinet de practica. Asta se intampla in anii ’94-’95. Cabinetul a reprezentat o mare problema deoarece, la nivel profesional, psihologia nu era prinsa nicaieri in organizarea societatii. Am apelat la statutul de persoana fizica autorizata, iar apoi am trecut prin faza de SRL si acum incerc sa gasesc o modalitate sa combin ceea ce era cu ceea ce este din punct de vedere legal. Revenind la intrebare, eu spun insa ca nu “am lucrat”, deoarece psihoterapia eu o simt inca din timpul studentiei. E o lume paralela cu cursurile de la facultate si cu cele de la Institutul de Psihodrama.

Cum v-ati ales psihodrama ca specializiare in terapie?

A fost o alegere in cunostinta de cauza. Vorbim despre anii ’90 si despre ceea ce se intampla atunci in Romania. Erau doua discipline pe care le puteam aleg, iar psihodrama m-a atras prin oamenii pe care i-am intalnit in cadrul ei. Am ales, in acel moment, orientarea care era mai structurata. Dar, in principiu, in momentul in care te intalnesti cu pacientul sau cuplul, pe acestia nu-i intereseaza specializarea mea. Ei vin la mine, la psihoterapeut.

Care sunt deciziile pe care le considerati esentiale in cariera dumneavoastra?

Momentul in care mi-am deschis cabinetul. Acesta a presupus nu doar un spatiu de lucru, ci si vointa de a rezista reactiilor negative care veneau din social. Si in anii ’95-’96 existau oameni care doreau sa mearga la un terapeut, dar conditiile erau mult diferite fata de ce se intampla acum. Nu existau foarte multe cabinete. Si nu exista deschiderea de azi, care mi se pare foarte semnificativa. Din punctul asta de vedere, atunci parea o mica aventura. Daca te apuci de asta pe cont propriu iti pui intrebarea daca e cineva care are nevoie de ceea ce faci tu. Si se pare ca am si invatat foarte multe impreuna cu pacientii.

Ce dificultati ati intampinat? Povestiti-ne un moment dificil din cariera dumneavoastra.

Am avut mai multe proiecte care s-au structurat pe parcurs, dar nu au avut sorti de izbanda. Poate ca a fost de vina si interesul manifestat de mine in ce priveste serviciile oferite firmelor, de sistem relationar bazat pe psihodrama. Acesta nu a functionat in primul rand din cauza mea, pentru ca era mai mult un moft decat un lucru pe care mi-l doream de fapt sa-l fac. Era ceva despre care voiam sa stiu cum functioneaza si la care am renuntat pe parcurs, lasand pe altii sa se ocupe de asa ceva. Au fost multe idei care s-au structurat si s-au destructurat pe parcurs, iar faptul ca unele dintre ele nu au functionat transmite un mesaj foarte simplu: iti reuseste ceea ce stii si ceea ce vrei sa faci si e aproape de tine. Un moment interesant a fost acela in care am inceput sa ma specializez pe terapia de cuplu, un moment in care m-am trezit ca vin oameni si nu stiam ce sa fac cu ei. Am avut si mult noroc pentru ca primul cuplu pe care l-am intalnit a fost foarte cooperant si a functionat foarte bine. Apoi am inceput sa-mi pun mai multe intrebari pe partea de tehnica. Apropo de primul caz. Ea trecuse printr-o intrerupere de sarcina si simtea ca lucrul acesta este foarte daunator pentru ei doi. Acel cuplu a reprezentat “botezul” meu in acest domeniu. Sunt putine cupluri care vin pentru a afla ceva despre ei si, in general, e vorba de oameni care au experienta individuala anterioara in terapie. Lucrurile au inceput sa se simplifice pe parcurs ce aflam mai multe lucruri despre psihoterapia de cuplu.

Care este profilul romanilor care aleg sa vina la terapie?

Media este intre 20 si 50 de an, de obicei oameni cu venituri mediu-superioare, persoane aflate intr-un moment dificil. Sunt si clienti care vin cu o solicitare foarte generala. Exista si o categorie foarte mica de oameni trimisi de altii – medicii. Proportia este covarsitor in favoarea celor care au studii superioare. Cei care nu au studii superioare sunt sub 5%.

Care este povestea infiintarii clinicii dumneavoastra?

Este un Centru de Psihologie care a trebuit mereu sa se adapteze la termeni legali, apropo de partea legala, care este secundara, dar exista si ea. A luat forma unor cabinete individuale reunite sub un concept bazat pe psihoterapie profunda, si desi nu toti facem acelasi lucru, ramanem in aceasta sfera. Diferenta intre ce se intampla la noi fata de ce se intampla la altii este ca incercam sa pastram unitatea grupului care lucreaza si cooerenta lui afectiva si teoretica. Faptul ca facem multe analize profunde pe psihodrama ne mentine ca si varianta pe piata. Pentru ca exista o piata de psihoterapie. Centrul s-a nascut din varianta cea mai la indemana intr-un moment istoric. Am cautat profesionisti potriviti, oameni capabili sa se descurce singuri, dar care sa lucreze si impreuna cu altii. Capabili sa scrie, doritori sa faca meseria de psihoterapeuti. Sunt persoane tinere, din generatiile de dupa mine. Nici nu prea aveau cum sa fie inainte mea.

Cu ce dificultati se confrunta un tanar psiholog care si-a terminat formarea profesionala si doreste sa-si infiinteze propriul cabinet?

Accentul foarte mare pus pe aspectul formal. Refuzul mai mult sau mai putin explicit de a vedea ce e cu el. Graba si viteza cu care vrea foarte multe lucruri. Nu prea mai sunt conferinte si congrese. Se produce o monopolizare a institutiilor de invatamant care incerca sa ingusteze un anumit palier. Cum e, de exemplu, facultatea din Cluj axata pe procese cognitive. Asta se rasfrange automat asupra studentului.

Ce sfaturi ati da studentilor la psihologie?

In primul rand, sa se gandeasca la ce anume ar vrea sa faca in domeniul psihologiei, pentru ca psihologia e un domeniu foarte vast. Si din tot ce presupune psihologia sa aleaga ce simt ei ca e aproape de sufletul lor si de ei ca persoane. Apoi, daca au decis ce vor sa faca pe viitor, sa vada cum pot sa faca. Fiecare persoana care isi doreste sa faca psihologia ar trebui sa se cunoasca foarte bine pe sine si, mai ales, sa raspunda la o intrebare foarte simpla la prima vedere: “oare ce m-a determinat sa dau admiterea la psihologie?” Oare nu ceva foarte interior?

Ce parere aveti despre infiintarea Colegiului Psihologilor?

E o organizatie pusa intr-o dificultate majora care trebuie sa faca niste lucruri deloc formale intr-un mod formal. Sincer, mi se pare un aspect legat de organizare si cine face asta si intra in Colegiu, mi se pare ca are un dezavantaj foarte mare. Cred ca lucrurile in psihoterapie sunt foarte diferite de psihologie pentru ca sunt doua domenii diferite. Asociatiile de profil dau siguranta si se ocupa cu aceasta acreditare.

Cum comentati existenta a doua organizatii nationale de acreditare a terapeutilor si formatorilor – Colegiul Psihologilor si Federatia de Psihoterapie?

Sunt doua discipline diferite si fiecare are organizatia ei. Si prin legea psihoterapeutilor, psihoterapia va intra in legalitate si in Romania. Tendinta mea e de a ma tine departe de partea organizatorica la nivel social. Nu simt ca e locul meu in chestiuni de genul acesta, care mi se par incurcate si destul de straine. Tendinta mea e de a merge pe organizarea interna a centrului, respectand si reglementarile acestea exterioare atat cat se poate. Si partea practica mi se pare esentiala. Pentru restul cred ca sunt alti oameni mai capabili ca mine care sa aiba pareri. Nu simt un interes major pentru aceste detealii despre care stiu destul de putin si imi e dificil sa raspund la intrebari de genul acesta.

Ce parere aveti despre tarifele minime impuse de Colegiul Psihologilor pentru o sedinta de terapie/consiliere?

Destul de ok, nu ai nici cum sa lucrezi pentru 10 lei. Mi se pare oricum un aspect care tine de relatia dintre pacient si psiholog. Practic, e un lucru aparent negociabil, nu cred ca o interventie exterioara are un impact semnificativ.

Cum vedeti prezentul psihologiei in Romania? Dar viitorul?

Sunt destul de multi psihologi, destul de multi terapeuti, nu cred ca piata e pregatita sa absoarba totul. Depinde si de situatia economica a tarii. Terapia nu face parte din cheltuielile principale ale unui cetatean, nu face parte din cosul zilnic. Eu sunt destul de optimist. Viitorul, nu as spune ca suna neaparat bine, dar din orice generatie exista o serie de persoane capabile sa practice meseria asta. Ele trebuie sa faca, insa, o investitie in partea de formare. Exista senzatia ca poti sa faci asta doar absorbind niste scoli, si gata devii psihoterapeut. Cand termini Politehnica, devii inginer, dar tu nu esti practic inginer, devii dupa. Modalitatea asta daca in inginerie si in psihologie se poate, in psihoterapie nu se poate. Nu exista o facultate de psihoterapie. Asta e un lucru pe care il faci postuniversitar. Presupune o stransa legatura cu formatul postuniversitar. Mai departe, insa, fiecare merge pana unde este capabil.

V-ati gandit vreodata sa publicati o carte?

Nu am scris nici o carte, la 40 de ani nu cred ca e o varsta potrivita pentru aceasta operatiune. Cred ca se va intampla pe la 60. Eu am devenit psihoterapeut la 26 de ani, o varsta foarte mica. Au fost momente dificile, la inceput simti ca tu esti foarte tanar si celalalt foarte in varsta. Dar exista partea de intalnire a doua persoane – psihologul si pacientul, iar ei pot lucra impreuna. Mai sunt inca telefoane la care evit sa raspund la intrebarea “Ce varsta aveti?”, dar sunt foarte rare.

Ati putea recomanda o carte care vi s-a parut importanta?

As recomanda orice carte de Freud, Jung, Kant, Moreno, Dolto. Fiecare vine cu ceva. La un moment dat simti ca citesti ceva cu sufletul. Poti sa gasesti asta in carti care sunt anonime, dar si in carti care sunt fundamentale. In momentul in care esti intr-o stare de genul asta, acolo probabil este ceva foarte important pentru tine care te prinde si te capteaza. Cititul este un exercitiu pentru minte. Cand reusesti sa treci de bariera asta de minte, de gandire si sa vezi ce simti tu si el, atunci reusesti o intalnire. Pentru minte fundamental a fost Platon – “Republica”. El practic e un psiholog. E o figura care defineste cultura care urmeaza.

Ce ati invatat in urma experientei de terapeut de pana acum?

Fiecare caz, fiecare om, ma marcheaza intr-un fel sau altul. Cazurile foarte dificile tin de limita. La inceput, am avut tendinta de a nu refuza pe nimeni, dar pe parcurs am constatat ca e mai bine sa spun si nu, acolo unde nu se intrevede o posibila echipa cu celalalt. Lucrul asta a fost destul de dificil de invatat. Exista o anumita senzatie de omnipotenta in primii ani, crezi ca poti sa faci orice. Pe masura ce lucrurile inainteaza realizezi ca nu e chiar asa. Exista ideea ca “Ba da! Pot!”, dar exista motivul „x” pentru care nu pot sau accepti realitatea: doar atata pot. Si intr-adevar probleme si cazuri speciale au fost cu cei situati foarte aproape de paranoic accentuat, de obsesional accentuat. Ei au fost totusi partea buna, in partea rea au fost cei in aflati la limita catre psihotic. Testand starea realitatii pe care ti-o da, practic, cand te intalnesti cu o persoana, chiar daca ea este obsesionala, ea tot persoana ramane si tu cu ea te intalnesti. Dar exista si varianta asta de stare accentuata si in care poate exista uneori tendinta de a privi persoana din perspectiva starii ei. Psihoterapia e o intalnire profunda intre doua sau mai multe persoane. Nu vine omul cu o stare negativa si tu ii iei starea si faci ceva cu ea. Asta e practic imposibil, desi exista si tendinta asta.

————————————————————————-

Claudiu Ganciu
Cabinet on-line – www.centrupsihologie.ro
Consiliere psihologica, in limba romana, in sedinte de 45 minute. Pentru alte informatii centrupsihologie@gmail.com.
Cost – echivalent a 10 euro / sedinta, se poate plati de pe card.