Ecaterina Stroe este medic psihiatru pentru adulti la Spitalul de psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos”. A absolvit Facultatea de Medicina Generala in 1980. Ecaterina Stroe a mai lucrat la spitalul judetean Dambovita si la spitalul Coltea. A urmat o terapie personala psihanalitica. In acest interviu, Ecaterina Stroe ne vorbeste despre relatia psihiatrului cu psihologul in spital, despre situatia psihiatriei romanesti contemporane, in comparatie cu cea de dinainte de 1989, si despre importanta formarii profesionale diverse a psihiatrilor.
Cum vedeti rolul psihologului intr-un spital?
Trebuie sa existe, in spital, o colaborare stransa intre psiholog si psihiatru. Cele mai multe cazuri, de psihoze sau chiar de nevroze au nevoie de psihoterapie, individuala sau de grup. Plus investigatiile psihologice in cazul dementelor, oligofreniilor. Atunci psihologul este foarte important – psihoterapie, examene psihologice, consiliere.
Puteti face o comparatie cu sistemul inainte de ‘89 cand va referiti la aceasta colaborare?
Pana in ‘89 am lucrat intr-un spital de psihiatrie la tara, in judetul Dambovita. Nu exista psiholog acolo. Deci nu se poate vorbi de vreo colaborare. Eu am terminat facultatea in ‘80, pana in ‘83 am facut stagiatura, 3 ani. Dupa asta, am inceput secundariatul – asa se numea, acum e rezidentiat. Si am fost rezidsenta din ‘84, in spitalul 9. Si din 1987, m-am dus la Bucsani unde am lucrat. Aici exista psiholog, in fiecare sectie. Unii pacienti erau trimisi la consult psihologic pentru precizarea de diagnostic si cam atat. Oricum psihologia in timpul lui Ceausescu nu era incurajata deloc.
Puteti aprecia o evolutie a acestei relatii, dupa ‘89?
Din ‘90 am lucrat la Coltea unde nu a existat psiholog o vreme. Dupa asta, au adus pe cineva cu jumatate de norma. Dupa asta au desfiintat postul, apoi, in urma cu trei ani a venit o alta psihologa care terminase facultatea. Acum au desfiintat sectia.
De ce ati optat pentru psihanaliza personala?
Mi s-a parut un lucru foarte interesant. Am facut o psihanaliza personala, care mi-a adus un real beneficiu in relatia mea cu ceilalti oameni, in special cu pacientii.
Ce alte formari credeti ca e bine sa mai aibe un psihiatru?
Facultatea de medicina te formeaza in general. Trebuie tinut cont de faptul ca psihiatria nu inseamna numai boala psihica. Faptul ca am facut facultatea de medicina ma ajuta foarte mult sa inteleg niste lucruri sau sa imi dau seama ca un pacient nu este pacient de psihiatrie. Avand o vedere de ansamblu poti sa iti dai seama mai bine ce diagnostic sa pui si stii sa trimiti pacientul acolo unde trebuie. Sigur ar fi interesanta o formare in psihoterapie, fie ca e psihanalitica sau cognitiv-comportamentala. Ar fi util pentru un psihiatru sa stie bine domeniul neurologiei.
Cu ce cazuri de tulburari psihice va confruntati la spital?
Sunt foarte multe tulburari nevrotice, atat la persoane relativ sanatoase, cat si la persoane cu tulburari de personalitate. Cea mai mica pondere, 2-5%, o au psihozele, adica schizofrenia de toate felurile, tulburarea afectiva bipolara, tulburari delirante. Si o pondere si mai mica o au tulburarile organice de personalitate.
Puteti sa imi spuneti care sunt mai intalnite la barbati/femei sau tineri/adulti?
La tineri sunt tulburarile anxioase si fobice. Si schizofrenia – din procentul de 2%, cam 1%. La batrani avem un numar mare de demente, mai ales a celor de tip Alzheimer. Cred ca, la noi in tara, nevrozele, tulburarile anxioase si fobiile sunt cauzate, in principal, de stresul profesional si existential.
Ce imbunatatiri credeti ca ar trebui aduse sistemului medical?
Se vor crea mai multe centre de sanatate mintala, aici vor exista doua centre de sanatate mintala pentru adulti si unul pentru copii. Probabil ca vor veni mai multi psihologi, sa speram. Vor fi mai multi oameni participanti la psihoterapia de grup care este foarte importanta.
Dar dumneavoastra ce schimbari ati face in sistem ca sa functioneze mai bine?
As trimite asistentele care sunt dispuse sa lucreze in psihiatrie la cursuri de specializare. Pentru ca nu stiu psihologie, nu stiu psihiatrie, si ca atare nu stiu sa se poarte cu bolnavii. As face o triere a lor, ca si personal. As introduce examene psihologice si as alege asistentele ce pot lucra la psihiatrie. Ce as mai face? Mai multi psihologi!!!
E un deficit de psihiatri in sistemul medical romanesc?
Statistic, e un deficit mare de psihiatri. Si cred ca acesta va creste daca medicii tineri pleaca in strainatate cu salarii adevarate. Psihiatria oricum a fost Cenusareasa medicinei. Cred ca si mass-media ar trebui sa faca mai mult pentru eliminarea prejudecatilor oamenilor. Adica multi cred ca la psihiatrie vin numai cei nebuni. Asta este parerea generala. „Nu ma duc la psihiatrie ca nu sunt nebun”! Deci ar trebui ca mass-media prin emisiuni informative, discutii cu specialisti, cu psihologi si sociologi, sa ii faca pe oamenii obisnuiti sa inteleaga ca psihiatria nu este o specialitate pentru oameni nebuni, ci pentru oameni care au unele probleme – profesionale, familiale, de cuplu, sexuale etc.
Cum vedeti diferenta dintre psiholog si psihiatru?
Din pacate, cei mai multi fac confuzia intre ei. Psihologul face facultatea de psihologie, psihiatrul pe cea de medicina. Psihiatrul e cel care pune un diagnostic clinic si da un tratament cu medicamente, il consiliaza pe pacient si, in acelasi timp, daca e nevoie, il trimite la un psiholog unde face terapie. Psihologul nu da medicamente, el te sfatuieste, te consiliaza.
Puteti sa faceti o diferenta intre statutul bolnavului inainte de ‘89 si in momentul de fata?
Diferenta este de la cer la pamant. Inainte, bolnavul psihic avea un statut de nebun, ca sa zic asa. In general, veneau cazurile de psihoze, etilicii, adusi de familie, si nevrozele anxioase cu atacuri de panica, dar foarte putin, un numar foarte mic. E diferenta de la sat la oras, totusi, si in prezent. Pentru ca daca orasul e mare, mai cosmopolit, cu atat oamenii inteleg, au mai putine prejudecati. La sat, doar daca au noroc sa aiba un medic de familie cu deschidere spre psihiatrie, oamenii sunt indrumati unde trebuie. Dupa revolutie s-au infiintat posturi de psihiatri, ceea ce a fost foarte important. S-au infiintat facultati particulare de psihologie si au absolvit mult mai multi psihologi, dupa ’90. A fost o deschidere foarte mare. Nici nu se compara cu ce a fost inainte. Faptul ca medicii sunt mult mai bine pregatiti i-a ajutat in mod sigur pe pacienti. In plus, dupa revolutie au venit si firmele de medicamente din alte tari.
Ce sfaturi le-ati da tinerilor care vor sa urmeze o cariera in psihiatrie?
Sa urmeze aceasta cariera doar daca au vocatie de psihiatru. Adica daca au dragoste si intelegere pentru semeni, daca pot trece peste problemele lor si daca ii pot ajuta pe ceilalti in mod neconditionat. Este o meserie foarte stresanta si trebuie sa ai calm, dragoste si intelegere pentru oameni. Altfel nu poti sa faci fata, clachezi. As mai recomanda viitorilor psihiatri sa urmeze o terapie personala, nu neaparat de psihanaliza, ca sa se cunoasca mai bine si ca sa relationeze mai bine cu pacientii si cu rudele acestora. Sa se specializeze in permanenta – sa mearga la simpozioane, la congrese, la cursuri de specializare, sa citeasca reviste. Sa fie mereu la curent cu tot ce apare.
Cum ar arata psihiatrul anului 3000?
Il vad lucrand intr-un spital ultradotat, impreuna cu alti specialisti. Acum, noi suntem cam izolati unii de altii in spital. Sper sa se infiinteze spitale si clinici unde sa existe toate specialitatile, iar toti sa colaboreze strans si sa poti trimite pacientii in consult interdisciplinar. Ai nevoie de neurologie, ginecologie, dermatologie si altele. Cabinetele sa fie dotate cu calculatoare si sa fie placut amenajate. Sper ca se va reglementa si numarul de pacienti la un medic pentru ca sa aiba timp sa se ocupe cum trebuie de ei, cam 3-5 pacienti pe zi. Acum, sunt medici care au 40 de pacienti pe zi. Nici nu apuci sa ii vezi in 7-6 ore. Deci putini pacienti, multi medici, multi psihologi, asistenti sociali. Asistentii sociali sunt si ei importanti. Ei trebuie sa stabileasca contactul intre pacienti, medici si psihologi.
Aveti o tehnica preferata in lucrul cu pacientii?
In general, discut mult cu pacientul si fac o anamneza amanuntita. Anamneza despre alte boli si despre familie, despre familia de origine, adica parinti, frati, surori, despre familia actuala, relatiile dintre rude si istoricul bolii in amanunt, cu tratamente, cu internari, unde este cazul. Asa poti intelege ce anume i-a determinat starea respectiva. In functie de asta stii tratamentul si ce ar fi bine sa lucreze cu psihologul.
