Raluca Mohanu este coach, trainer si consultant in resurse umane. A urmat cursurile facultatii de Relatii Economice Internationale (ASE) si a absolvit un Master of Business Administration (MBA) la Case Western Reserve University, Cleveland. Apoi, a urmat formari in domeniul Analizei Tranzactionale si Comunicarii Relationale (ESPERE). In noiembrie 2008, a infiintat compania de coaching, training si consultanta in resurse umane – “Steps for Change”.
Prezentati-ne, pentru inceput, studiile semnificative pentru formarea dvs. profesionala.
Primul reper educational pentru mine a fost liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Bucuresti. Desi aceasta perioada pare acum destul de indepartata, pot spune ca liceul a reprezentat un punct esential in formarea mea intelectuala si profesionala. Dupa liceu, m-a atras ce era nou, diferit si strain si, astfel, am urmat cursurile facultatii de Relatii Economice Internationale din cadrul ASE.
Pot spune ca am gasit cu adevarat ce cautam in mediul universitar in 2000, cand am castigat o bursa „George Soros”. Am absolvit “magna cum laudae” Master of Business Administration (MBA) si am avut sansa sa iau contact cu o scoala de Psihologie Sociala de prestigiu (cea de la Case Western Reserve Univeristy, Ohio).
Intorcandu-ma in Romania, am continuat sa invat despre mine si lume, urmand formari in domeniul Analizei Tranzactionale si Comunicarii Relationale (ESPERE).
Prezentati-ne experienta profesionala, cu elementele care credeti ca va definesc ca profesionist in domeniul in care activati.
Sunt o persoana care crede si se defineste, in special, prin experienta practica; sunt coach, trainer si consultant in resurse umane.
Ultimii 10 ani de experienta profesionala i-am petrecut in domeniul resurselor umane (HR), incercand sa demonstrez ca HR nu mai inseamna „politica de cadre” sau nici macar „de personal”.
Ultimii 7 ani i-am petrecut in mediul corporatist american (suficient pentru a-mi forma anumite tipare de comportament, dupa cum ar spune un psiholog !). Am avut sansa sa lucrez in proiecte diverse de resurse umane, care au acoperit activitati de recrutare si selectie, managementul performantei si comunicare interna.
Domeniul meu de suflet a fost si este activitatea de instruire (training) si dezvoltare. Aici am simtit ca pot contribui cu adevarat, ca pot dezvolta programe regionale, care sa contribuie atat la dezvoltarea organizatiei, cat si la cresterea individului.
Ce a insemnat pentru dvs. MBA-ul in Psihologie Organizationala la Case Western Reserve University, Cleveland? Descrieti experienta americana de formare.
Experienta americana a fost definitorie si coplesitoare. M-a impresionat extraordinar de mult sistemul de invatamant american. Aproape ca nu stiu ce sa mentionez mai intai: competenta profesorilor, modul in care sunt tratati studentii, diversitatea cursantilor sau accesul la informatie si materiale de ultima ora.
Am venit in contact cu scoala de psihologie organizationala de la Cleveland, celebra in toata lumea prin nume ca Richard Boyatzis sau David Cooperrider. In perioada studiilor am avut sansa lucrez in cadrul catedrei domnului Cooperrider, venind in contact direct cu aceasta minte stralucita, autoare a metodei cunoscuta in consultanta organizationala sub numele de “Appreciative Inquiry”.
Urmati formari de coaching. Explicati-ne mai pe larg ce inseamna acest concept si ce presupune o astfel de activitate.
Voi incepe cu 2 definitii ale coaching-ului propuse de doua organizatii internationale de profil:
- Federatia Internationala de Coaching (ICF) defineste coachingul drept un “parteneriat care accelereaza ritmul de invatare al clientului, performanta si progresul acestuia pe plan personal si profesional”.
- O alta definitie, care accentueaza caracterul transformator al coachingului, este aceea a European Coaching Institute (ECI) – un proces care “il ajuta pe client sa renunte la ceea ce este acum pentru a deveni ceea ce isi doreste sa devina”.
Din punctul meu de vedere, coachingul este o calatorie catre sine si, totodata, o trecere. Drumul se parcurge impreuna, iar ghidul este… clientul. Este uneori un drum dificil, in care tentatia revenirii (regresiei) in starea de confort se impleteste cu entuziasmul explorarii de noi teritorii.
Coachingul este un dialog, o comunicare profunda si speciala, sustinuta de catre coach prin ascultare activa si utilizarea intrebarilor potrivite. Este un proces de constientizare si responsabilizare, in care clientul se orienteaza catre solutii si catre viitor.
Cum poti ajunge sa activezi in domeniul coachingului (trebuie sa fi urmat o anume facultate, sa urmezi anumite cursuri, cine ofera formare acreditata in Romania)?
Coachingul este o profesie foarte noua in lume, ea aparand in anii ’80. Din acest motiv, ea este inca destul de putin reglementata si standardizata. Astfel, nu exista o facultate anume care sa pregateasca abilitatile de coaching.
Dar exista cursuri la care putem invata abilitatile de coaching. Si as mentiona 3 formari pe care le consider relevante in Romania:
- Noble Manhattan (www.noble-manhattan.com)
- Meta Systeme Coaching (www.metasysteme.fr/romana)
- Coaching cu NLP (www.mindmaster.ro)
Cum vedeti dezvoltarea acestui domeniu in Romania?
Domeniul coachingului este, in mod evident, la inceput in Romania. Si ca in orice inceput, exista multa energie, entuziasm, dar si o doza de “amatorism” care in timp cred ca se va diminua.
In mediul profesional cred ca Romania are nevoie de coaching tocmai pentru o compensa o cultura manageriala directiva, mai degraba conservatoare si rigida. Prin coaching, putem invata un alt mod de comunicare, care de exemplu in analiza tranzactionala a fost foarte bine sintetizat prin sintagma “adult – adult”.
Sustineti cursuri de dezvoltare personala. Ce rol are coachingul in dezvoltarea personala a unei persoane?
In cursurile mele de dezvoltare personala propag ideea ca fiecare dintre noi poate fi propriul coach, propriul “antrenor pentru succes”. Cred ca o persoana cu un grad ridicat de dezvoltare personala se comporta ca un coach fata de sine si fata de ceilalti. Mai concret, asculta, nu judeca, este deschis si creativ si este orientat catre viitor si solutii.
Ce inseamna Steps for Change?
Am infiintat compania Steps for Change la sfarsitul anului 2008, pentru a acompania persoane si organizatii in cadrul proceselor lor de schimbare.
Steps for Change ofera 3 tipuri de servicii: training, coaching si consultanta in resurse umane; mai multe despre noi la http://steps4change.ro.
Sunteti profesor in cadrul Masterului de Resurse Umane din cadrul Facultatii de Sociologie, Universitatea Bucuresti si Tutor in cadrul HR Vocational School, Codecs Romania. Cum vedeti dezvoltarea profesionalizarii domeniului de Resurse Umane la noi in tara?
Cred ca domeniul resurselor umane parcurge acum in Romania o etapa foarte interesanta, aceea de profesionalizare. Rolul resurselor umane (si implicit al profesionistilor in acest domeniu) este intr-o schimbare accentuata.
Astfel, de la un rol mai degraba administrativ, domeniul resurselor umane devine incet-incet un partener strategic pentru afacere. Activitatea de resurse umane este astazi un sprijin constant pentru dezvoltarea afacerii si o sursa de avantaj competitiv pentru business.
Ce i-ati sfatui pe studentii care doresc sa urmeze o cariera in Resurse Umane (ce abilitati trebuie sa aiba, ce cursuri sa urmeze etc)? Studentii caror facultati pot urma cu succes o cariera in Resurse Umane?
Este dificil sa numesc facultatea care ar forma un bun profesionist de resurse umane. Cred ca pentru a avea succes in acest domeniu, un absolvent are nevoie de minim 2 abilitati esentiale: cunoasterea afacerii (si aici probabil o facultate economica ajuta) si interes pentru dezvoltarea capitalului uman (unde o facultate de profil socio-psihologic poate ajuta).
Cred ca facultatea este mai degraba un punct de plecare; recomand tuturor continuarea studiilor de specialitate. In alegerea acestora, este important ca lectorii sa aiba experienta practica astfel incat sa poata impartasi din experienta proprie.
Ce diferenta exista (daca exista) intre coaching, training si consultanta in resurse umane. Cum se intalnesc acestea trei?
Coachingul, trainingul si consultanta au ca preocupare comuna progresul, “starea de bine” a clientului, fie el individ sau organizatie.
Dar “drumurile” pe care clientul le parcurge catre succes sunt diferite. Dintre cele trei, coachingul este metoda cea mai “non-directiva”, in care rolul coachului nu este sa ofere solutii sau sugestii proprii, ci mai degraba sa insoteasca clientul in gasirea propriei solutii. In cazul trainingului, vorbim de un transfer de cunostinte, abilitati si atitudine; trainerul il invata pe trainee. Cat despre consultanta, aici consultantul are solutia pe care o propune clientului.
Ce domenii de activitate credeti ca se vor dezvolta in mod special in viitorul apropiat si catre care ar fi indicat sa se indrepte cei care vor da in acesti ani la facultate?
Cred ca piata muncii trece acum printr-un proces de ajustare, dupa cresterea accelerata in ultimii ani. Observ un fenomen de “expectativa” in care atat companiile, cat si candidatii au devenit mai prudenti.
Cat despre cei care vor sa se inscrie la facultate, cred ca ei trebuie sa tina cont de evolutia pietei muncii, dar mai ales de propria lor vocatie. Iar tinand cont de specificul site-ului dumneavoastra, cred ca avem vesti bune pentru psihologi si sociologi: piata muncii pentru aceste profesii este in crestere in Romania!