E simtul binelui si al raului innascut sau dobandit? Ambele ipoteze au fost cercetate de psihologi si se pare ca raspunsul „corect” nu exista. Insa, se pare ca exista un simt al moralitatii innascut care in anumite circumstante de mediu se dezvolta natural. Deci, simtul binelui si al raului apare firesc in anumite conditii de ingrijire si educare a copiilor. Aceste conditii presupun existenta unui mediu constant de crestere a copiilor, care sa fie predictibil, si care, cel putin la inceputul vietii copiilor, sa fie inalt adaptat nevoilor lor.
Totul incepe cu primele experiente ale nou-nascutului de a fi el insusi, de a exista neintrerupt. Orice stimul neprevazut interfereaza cu dezvoltarea sinelui. Dupa un timp, va aparea nevoia de independenta, mai intai fata de mama. Apar primele temeri, deci primele manifestari impulsive – tipete, muscaturi, trageri de par. Pentru ca actul hranirii e foarte important pentru bebelus, el, ca manifestare a afectiunii, vrea sa isi „manance” mama, sa o „posede”. Acestea sunt insa si primele manifestari ale gandirii, ale fanteziei. Bebelusul descopera ca mama nu dispare daca o musca, mama supravietuieste. Insa mama spune „Au” si se supara, apoi il iubeste hranindu-l, imbratisandu-l, pupandu-l, zambindu-i. Incet-incet, bebe intelege, face diferenta. Va incepe si el sa zambeasca, sa imbratiseze, sa pupe. Toate aceste tipuri de experiente trebuie integrate treptat. Copilul intelege ca exista impulsuri distructive, care fac rau si impulsuri constructive, care fac bine. Si, treptat, invata sa-si asume si responsabilitatea pentru ele.
El poate intui, insa nu cunoaste a priori ce este bine sau rau, de aceea mediul are rolul de a-l ghida, fara insa a-l pedepsi. Asta pentru ca prichindelul trebuie sa invete sa tolereze sa fie anxios in legatura cu impulsurile sale, afland ca exista posibilitati de reparare si reconstructie. Daca, de pilda, strica o jucarie afla ca o poate reface. Daca, de exemplu, rupe o foaie dintr-o carte afla ca o poate lipi. Daca o trage de par pe mama, afla ca poate fi iertat si iubit in continuare. Tocmai pentru ca exista reparare si reconstructie, copilul invata sa tolereze anxietatea pe care o simte in privinta impulsurilor sale distructive. El invata ca trebuie sa castigi increderea celorlalti (incepand cu a mamei) prin comportamente constructive. Insa pentru asta mama si persoanele care il ingrijesc trebuie sa fie la randul lor de incredere, consecvente in a aplica reguli si ferme privind respectarea lor. Numai asa i se asigura copilului o baza solida a simtului moralitatii.
O data cu dezvoltarea sentimentului de vinovatie, copilul se afla in momentul dezvoltarii sale cand poate alege dintre ceea ce i se pare a fi bine si ceea ce i se pare a fi rau. Ceea ce diminueaza sentimentul de vinovatie e perceput ca fiind bine si ceea ce accentueaza sentimentul de vinovatie e perceput ca fiind rau.
Copiii capata acest simt al binelui si al raului in primul si in primul rand prin faptul ca parintii sunt persoane de incredere in primele etape ale dezvoltarii sale, in primele sale experiente de viata adica prezente constante, cu reguli clare, persoane ferme si afectuoase.
Cristina Dragulin, psiholog clinician specialist, este editor coordonator al site-ului Psihologie.ro. Imbina zi de zi pasiunea pentru psihologie cu cea pentru scris si citit. Cum fara nici una nu se poate simti implinita pe deplin, a gasit o modalitate de a le “aduce impreuna” in acest site, in scrierea si traducerea de carti de psihologie.
Carti despre copii, pentru parinti, se gasesc la sectiunea „Copii si adolescenti”, pe PsihoShop.ro.
