Fair-play sau… cand un sportiv are caracter
In cele mai multe cazuri, notiunea de fair-play este alaturata unui eveniment sportiv, indiferent ca vorbim de o competitie individuala sau pe echipe. A fi fair-play inseamna, in primul rand, sa participi la competitie de dragul ei si nu pentru castigurile puse in joc, situatie care vine in paradox cu ce avem astazi, respectiv turnee sportive in care banul este cel mai important. Insa, nu trebuie sa uitam ca sportul formeaza si cizeleaza caractere, fapt subliniat si cercetat indeaproape in domeniul psihologiei sportului. Notiunea de fair-play devine astfel un concept ce sta la baza formarii personalitatii jucatorilor.
In cele mai multe cazuri, notiunea de fair-play este alaturata unui eveniment sportiv, indiferent ca vorbim de o competitie individuala sau pe echipe. A fi fair-play inseamna, in primul rand, sa participi la competitie de dragul ei si nu pentru castigurile puse in joc, situatie care vine in paradox cu ce avem astazi, respectiv turnee sportive in care banul este cel mai important. Insa, nu trebuie sa uitam ca sportul formeaza si cizeleaza caractere, fapt subliniat si cercetat indeaproape in domeniul psihologiei sportului. Notiunea de fair-play devine astfel un concept ce sta la baza formarii personalitatii jucatorilor.
Ce este fair-play-ul?
Principala caracteristica a fair-play-ului este reactia de la finalul competitiei. Un sportiv trebuie sa stie sa accepte rezultatul cu mandrie, indiferent daca a castigat sau nu. Aici, englezii au introdus notiunile de „good winner” si „good loser” care, in momentul in care se contopesc, dau „good sport”. Cu alte cuvinte, indiferent daca ai castigat sau ai pierdut, trebuie sa fi fost un „good sport”.
In vederea sustinerii celor spuse mai sus aduc ca exemplu finalul clasic al meciurilor de rugby cand jucatorii celor doua echipe fac pe rand un culoar uman pentru a-si aplauda adversarii, indiferent de numele echipei invingatoare. Aceasta idee a fost preluata, in anumite zone, si la fotbal, un exemplu fiind anumite meciuri jucate de clubul italian Fiorentina.
Fair-play-ul poate aparea si pe parcursul unei competitii. Cele mai cunoscute momente sunt cele de la fotbal, cand jucatorii unei formatii ezita sa atace poarta adversa in cazul in care unul dintre adversari acuza probleme medicale, iar apoi, aproape fara greseala, cei care au primit „cadoul” respectiv, returneaza balonul. Avem fair-play si la rugby, cand jucatorii accepta deciziile arbitrilor fara sa comenteze, la tenis de camp, cand adversarii isi dau mana la finalul disputei, sau la gimnastica, in momentul in care sportivii medaliati se imbratiseaza pe podium.
A fi sau… a nu fi fair-play?
Cum era de asteptat, avem si reversul medaliei, invingatori care nu ezita sa se laude in fata invinsilor sau pierzatori care isi pot manifesta frustrarea chiar si prin huiduirea imnului invingatorului.
Din pacate, in opinia multora, fair-play-ul este pe cale de disparitie intr-o lume in care individul este din ce in ce mai decis sa obtina castigul cu orice pret si este ghidat de un motto precum „scopul scuza mijloacele” sau „fair-play este sinonim cu loser”. In asemenea circumstante pare cu atat mai incredibil gestul facut de un jucator de la Rapid, Costin Lazar, care a avut puterea sa refuze o decizie venita din partea arbitrului si care il favoriza.
In incercarea disperata de a pastra notiunea de fair-play in fotbal, Federatia Europeana pune din ce in ce mai mult accent pe clasamentul fair-play care poate aduce pentru diferite tari cate un loc in plus in cupele europene. Totusi, acest clasament nu ia in considerare neaparat momentele in care o echipa da dovada sau nu de fair-play, ci se bazeaza doar pe numarul de cartonase, galbene sau rosii, incasate de reprezentantele unei tari intr-un sezon de cupe europene. De asemenea, in Romania a fost inventat „Tricoul Fair-Play”, un trofeu acordat o data pe luna, iar posesorul alege sportivul caruia sa-i paseze „tricoul”.
Licentiat in psihologie si mare pasionat de sport, Cristian Ionita a incercat sa imbine cele doua domenii in activitatile pe care le-a intreprins in ultimii ani. Cu ceva mai multa experienta in domeniul jurnalismului, a colaborat cu Uniplus Radio, Gazeta Sporturilor, Ziarul, AMOS News si Compact, Cristian nu a uitat de pasiunea pentru psihologie, el participand la cursuri de psihoterapie cognitiv-comportamentala si de resurse umane. Acum, pe langa cursurile de psihoterapie de familie, se ocupa de pasiunea lui… sportul… pe www.OKsport.ro.
PSIHOLOGIE.RO va recomanda cartea “Psychology for Football”, de Andy Cale.
