Terapeutii strategici pornesc de la premiza ca este imposibil ca un om “sa nu comunice” si “sa nu aiba un comportament oarecare”. Pentru ei este esential sa cunosti istoria clientilor. Este necesar sa sa intelegi istoria clientilor si influentele la care au fost supusi de-a lungul timpului. Acest fapt este in legatura cu cu faptul ca terapeutii strategici se preocupa de sistemele conceptuale ale clientilor. Din punct de vedere strategic, o problema nu este o problema pana cand nu este definita ca atare. Modul in care o familie defineste un comportament specific ca problematic reflecta atat modul in care membrii familiei gandesc, cat si felul in care acestia se raporteaza la viziunea despre lume a fiecaruia dintre ei. Clientii nu sunt insa constienti mereu caexista mai multe moduri de a aborda o problema, de aceea terapeutii strategici cred ca este important sa „reincadreze” problema astfel incat sa nu mai fie perceputa ca problematica.
Pentru a atinge acest scop, trebuie introduse noi semnificatii in sistemul familial pentru a schimba comportamente si pentru a reformula sau a „re-scrie” perceptia despre un comportament in asa fel incat sa nu mai fie considerat problematic. Astfel, terapeutii se folosesc de cadrul terapeutic pentru a „perturba” sistemul familial cu scopul de a crea noi semnificatii sau conexiuni mintale care sa conduca la noi patternuri de gandire si comportament. De asemenea, se tine cont de faptul ca fiecare membru al familiei reactioneaza diferit la interventiile terapeutice. De aceea, este esential sa se tina cont de valori, istorie, atitudini si cultura in timpul crearii sau negocierii semnificatiilor.
Dincolo de limbaj, metafora jocului
Terapeutii incearca sa depaseasca barierele tiranice ale lingvisticii, care de multe ori ii determina sa abordeze problemele intr-o maniera lineara. Ei se axeaza mai ales pe metafora, joc si paradox, utilizandu-le ca instrumente terapeutice. Realitatea nu este „inafara” persoanei, care sa determine anumite reguli in functie de care oamenii gandesc si actioneaza, dimpotriva, oamenii isi fauresc propria realitate. Totusi, aceasta realitate este in continua schimbare: realitatea unei persoane se shimba in timp in functie de cum mediul influenteaza viziunea acesteia, si in acelasi timp in functie de cum perosana se adapteaza si reactioneaza la aceste influente.
Majoritatea oamenilor tind sa gandeasca in cuvinte mai degraba decat in imagini – oamenii tind sa initieze dialoguri interioare in cuvinte mai degraba decat in imagini. Deci, se poate spune ca limbajul este unul din factorii esentiali care dau forma modului in care oamenii percep realitatea. Terapeutii incearca sa ii ajute pe clienti sa inteleaga ca exista mai mult de o singura realitate si apoi incearca sa ii ajute sa „re-scrie” limbajul in care isi imagineaza propriile dialoguri interne, in concordanta cu perceptia lor despre realitate si cu problemele definite in functie de aceasta realitate. Cu alte cuvinte, incearca sa determine membrii familiei sa vada dincolo de dihotomia bine-rau, problema-solutie, reformuland felul in care problemele sunt exprimate.
Terapeutii contextualizeaza problemele in termenii relatiilor sociale si familiale. De asemenea, ei plaseaza fenomenele mentale in contextul mai larg al fenomenelor sociale – mutand problemele de la nivelul intrapsihic la cel social. In acest fel, ei folosesc limbajul sa „re-scrie” problemele in termenii unei realitati diferite.
Terapeutii strategici nu se feresc sa utilizeze jocul in terapie. Metafora si jocul inlesnesc cunoasterea functionarii sistemului familial prin evocarea nemijlocita a relatiilor interumane si a interactiunii dintre membrii familiei.
Interventiile paradoxale
Tehnica paradoxului se refera la tactici si metode specifice, care pot fi, aparent, in opozitie cu scopurile terapiei, dar care, de fapt, sunt prevazute sa le atinga. Paradoxurile sunt, deci, strategii precum: a prescrie simptomul, intarirea pozitiva a simptomului, atasarea uneo conotatii pozitive simptomului, incurajarea simptomului sau exprimarea temerilor ca anumite simptome pot disparea prea repede etc. Paradoxul nu este folosit insa pentru a manipula sau controla sistemul familial in cadrul relatiei clienti-terapeut, ci e utilizat ca o tehnica auziliara, subordonata principalei preocupari, adica aceea de a observa familiile. Intrebarea esentiala pe care si-o pun terapeutii este: „De ce tocmai acest membru al acestei familii particulare manifesta acest simptom particular intr-un anumit moment al istoriei familiale?” Insa a abuza de paradox in terapie poate avea si efecte negative in sensul ca membrii familiei se obisnuiesc cu metoda (care nu mai are acelasi efect) sau efectele produse sunt doar de scurta durata. Insa interventiile paradoxale pot fi eficiente pentru a explica membrilor familiei de ce anumiti membrii au dezvoltat anumite simptome la un moment dat. Trebuie insa tinut cont de faptul ca interventiile paradoxale, indiferent cat de ingenioase sunt, depind de cat de puternica este nevoia de ajutor a familiei. In cazul in care pozitia terapeutului fata de familie sau in cazul in care membrii familiei nu sunt motivati suficient, interventiile paradoxale pot conduce chiar la „ruperea” relatiei dintre terapeut si familie.
Relatia terapeut-familie
Modalitatile de comunicare dintre terapeut si membrii familiei sunt foarte importante. Modalitatile lineare, cauzale de gandire ale membrilor familiei trebuie sa fie schimbate in unele bazate pe reciprocitate si interdependenta. In cadrul relatiei terapeutice, toti participantii trebuie sa co-evolueze. De foarte multe ori, membrii familiilor care vin la terapie nu se sustin reciproc, nu se ajuta sa evolueze unul pe celalalt, functionand mai degraba sub forma coalitiilor, aliantelor, subsistemelor si, uneori, unul dintre membrii tinde sa tina sub control toti ceilalti membrii ai familiei. Rolul terapeutului este de a pune in evidenta relatiile, „redefinindu-le” in asa fel incat sa promoveze reciprocitatea si co-evolutia. Pozitia terapeutului fata de fiecare membru al familiei trebuie sa fie ghidata de faptul ca acesta nu are rolul de judecator si nici nu are menirea de a impune o anumita moralitate familiei. El trebuie sa fie capabil sa echilibreze relationarea cu fiecare membru al familiei astfel incat sa nu piarda din vedere familia in ansamblu. Atitudinea suportiva trebuie sa la permita membrilor familiei sa se simta liberi sa exploreze noi alternative de gandire si comportament.
Prescrierea ritualurilor
Ritualurile nu trebuie sa devina un obicei permanent in viata familiala, ci sa fie mai degraba prezentate in termenii unor experimente. Principalul scop al prescrierii ritualurilor este de a indrepta jocul familiei intr-o alta directie decat cea actuala. Prin prescrierea ritualurilor se poate actiona si asupra relatiilor din cadrul jocului chiar daca terapeutul nu le-a descifrat in totalitate sau nu le-a reincadrat pana in acel moment. De asemenea, ritualurile pot fi o poarta de intrare in profunzimea istoriei familiale. In momentul prescrierii unor ritualuri, in oricare dintre subsistemele familiale (al sotilor, parental, al fratilor), care functioneaza in functie de anumite reguli ierarhice, comunicarea tn forma negocierii rolurilor in interiorul si in afara subsistemelor este un factor crucial. Conceptele de comunicare, ierarhie si negociere sunt esentiale in prescrierea ritualurilor.
Conceptul schimbarii este legat de conceptul de homeostaza sau de echilibru. In termenii cibernetici, echilibrul este atins cand starile sistemului sunt constante. Acestea din urma se refera la starile legate de sistemul primar, actorii si sistemul comunicational. Actorii si sistemul primar sunt, in cazul terapiei, membrii familiei impreuna cu intregul lor context social, inclusiv intregul lor sistem de idei, precum si, bineinteles, terapeutul. In homeostaza, patternurile de comunicare sunt fixe si mentin un anumit nivel de functionare a familiei. Sistemul poate fi descris ca fiind „blocat”. Interventiile terapeutice, oricare dintre cele descrise mai sus, sunt menite sa perturbe echilibrul sistemului.In consecinta, sistemul are nevoie sa se acomodeze cu schimbarea pentru a mentine o functionare optima (scopul sistemelor!).
Cristina Dragulin, psiholog clinician specialist, este editor coordonator al site-ului Psihologie.ro. Imbina zi de zi pasiunea pentru psihologie cu cea pentru scris si citit. Cum fara nici una nu se poate simti implinita pe deplin, a gasit o modalitate de a le “aduce impreuna” in acest site, in scrierea si traducerea de carti de psihologie.
PSIHOLOGIE.RO va recomanda cartea “Terapii de familie”, de Iolanda Mitrofan si Diana Vasile.